Victor Spinei, Răzvan Theodorescu, Bogdan Simionescu şi Victor Voicu, propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai Academiei Române

0
258

Academicienii Victor Spinei, Răzvan Theodorescu, Bogdan Simionescu şi Victor Voicu au fost propuşi pentru a candida vineri la funcţiile de vicepreşedinţi ai Academiei Române. Potrivit Biroului de presă al Academiei Române, nu există o propunere pentru funcţia de secretar general al acestui for.

Pe 5 aprilie, acad. Ioan Aurel Pop a fost ales preşedinte al Academiei Române.
Vineri, începând cu ora 10,00, vor avea loc alegerile pentru celelalte funcţii din Biroul de Prezidiu: patru vicepreşedinţi şi un secretar general.
Conform Statutului Academiei Române, preşedintele preia prerogativele după 15 zile de la data alegerilor.
Mandatul de preşedinte al Academiei Române are o durată de patru ani, iar un membru titular poate deţine această funcţie de două ori.
După decesul lui Ionel Valentin Vlad, pe 24 decembrie 2017, prezidiul Academiei l-a ales, pe 5 ianuarie, pe Cristian Hera în funcţia de preşedinte al acestui for, pentru trei luni, până la organizarea de alegeri. (Sursa: Agerpres)