„Poveştile noastre, povestea Craiovei” cu dr. Rodica Mixich

0
871

Proiectul „Poveştile noastre, povestea Craiovei” aduce mâine, 21 aprilie, de la ora 18.00, încă un invitat la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”: dr. Rodica Mixich, specialistă în medicină de laborator, dar şi în emigraţia italiană din Oltenia. Rodica Mixich a susţinut, în 2009, un doctorat cu titlul „Genealogie şi demografie istorică în comunităţile catolice din sud-vestul României” şi, cu ocazia documentării, a găsit în arhive numeroase informaţii despre italienii stabiliţi la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX în Craiova şi în localităţi din împrejurimi: Cernele, Breasta, Șimnic, Işalniţa, Bucovăţ, Balta Verde, Terpeziţa, Izvoru Rece.

„Aceasta va povesti cum a venit în Craiova, va evoca figuri ale unor doamne venerabile ale urbei din acele vremuri, va aminti despre neamul de preoţi bănăţeni din care se trage şi care au cunoscut un membru al familiei Mihail, dar va vorbi şi despre emigraţia italienilor veniţi să lucreze pe marile moşii din Oltenia ca muncitori agricoli, începând cu anul 1883”, precizează organizatorii într-un comunicat de presă. După expunerea sa, Rodica Mixich va răspunde întrebărilor şi va dialoga cu cei interesaţi. Întâlnirea de mâine îl are ca moderator pe Cornel Mihai Ungureanu şi este cu intrare liberă pentru public.