Ovidiu Scridon – lansare de carte și recital folk, la Craiova

0
1436

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează astăzi, ora 18.00, în sala “Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului “Tu ce-ai făcut astăzi?”, autor Ovidiu Scridon. În cadrul evenimentului autorul va susține și un recital folk.

Ovidiu Scridon s-a născut în oraşul Târnăveni din judeţul Mureş și a fost fascinat de mic de manifestările Cenaclului Flacăra, motiv pentru care este atras de chitară încă din școala generală. După absolvirea liceului din Cluj-Napoca, este militar în termen într-o unitate de paraşutişti prezentă în primele linii ale evenimentelor din 1989, din capitală. În 1993 devine student al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, loc în care de-altfel debutează în cadrul evenimentelor culturale artistice studenţeşti; festivaluri, cenacluri, baluri, tabere, etc. În 1996 unul din cântecele lui este declarat oficial Imnul studenţilor din România. În toţi aceşti ani scrie versuri, compune muzică şi pentru o scurtă perioadă de timp este membru al Cenaclului Totuşi Iubirea condus de poetul Adrian Păunescu.

În 1996 face primele înregistrări în studioul B’inişor al lui Valeriu Sterian şi editează albumul “Într-o zi…”, album ce se bucură de-un succes neaşteptat. A participat la multe evenimente muzicale și a susținut sute de concerte atât în România cât şi-n străinătate (USA, Italia, UK). Totodată este invitat frecvent şi participă la diverse emisiuni de radio şi televiziune. A publicat două cărți de poezii, “Portretul unui gând”, apărută la Editura Tritonic (martie 2012) și re-editată în 2015 la Alexandria Publishing House, și „Tu ce-ai făcut astăzi?” (noiembrie 2017 – Alexandria Publishing House).

    Îi este în curs de apariţie cartea de călătorie “Cum am descoperit America” și volumele de proză „Bucuriile ne sunt la-ndemână” și „Doi ani și șase luni”. Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), al Credidam și al Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română din Chișinău.

Biroul de Presă

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”