Profanare de morminte, la Goicea

0
401

Poliţiştii Secţiei Rurale Bârca, care răspund şi de comuna Goicea, încearcă să dea de urma unor persoane care au deschis un sicriu şi au furat din interior un pachet de ţigarete şi un telefon mobil. Culmea este că femeia, înmormântată de o zi, purta bijuterii din argint, respectiv lănţişor, verighetă şi cercei, de care hoţii nu s-au atins.

Poliţiştii au fost anunţaţi, ieri-dimineaţă, de preotul comunei Goicea, despre faptul că în cavoul Constantinei Vintilă, de 45 de ani, care abia fusese înmormântată duminică, au pătruns persoane neidentificate, care au luat din sicriul femeii telefonul mobil cu care aceasta a fost îngropată şi un pachet de ţigări. De fapt, descoperirea a fost făcută chiar de mama femeii decedate, care se dusese ieri-dimineaţă, potrivit obiceiului din zonă, “la tămâiat”.

Din verificările oamenilor legii s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, hoţii deschizând capacul sicriului de unde au luat ţigările şi telefonul, fără să se atingă însă de bijuteriile din argint pe care le purta femeia. A fost constituit un cerc de suspecţi şi s-a deschis un dosar penal pentru profanare de morminte, potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, însă întreaga comunitate este şocată de cele petrecute.

“Este adevărat, au găsit, azi-dimineaţă (n.r. – ieri) sicriul deschis. Femeia murise vineri şi au înmormântat-o duminică după-amiază. Nu ştiu ce să spun despre cei care a făcut asta, însă este prima dată când se întâmplă aşa o grozăvie la noi în comună, de când mă ştiu eu…”, ne-a declarat viceprimarul comunei Goicea, Ion Petria.