Condamnat la 2 ani pentru luare de mită – Agentul Stănescu a obţinut suspendarea executării pedepsei

0
348

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au admis, la sfârşitul săptămânii trecute, apelul formulat de fostul şef de Post de la Gighera, agent-şef Florea Stănescu, împotriva sentinţei prin care Tribunalul Dolj l-a condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Judecătorii de la Curtea de Apel au decis să suspende condiţionat executarea pedepsei aplicate bărbatului pe o perioadă de 4 ani. Procurorii pot ataca decizia cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Între timp, Stănescu îşi desfăşoară în continuare activitatea în cadrul IPJ Dolj, e drept, “la garaj”.

Agentul-şef Florea Stănescu a fost reţinut pe 19 mai 2010, după ce ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au stabilit că acesta primise şpagă pentru a măslui un proces-verbal. Potrivit anchetatorilor, agentul-şef Florea Stănescu a cerut şi a primit 400 de euro pentru a întocmit în fals un proces-verbal în care a stipulat că la volanul unei maşini implicate într-un eveniment rutier s-a aflat o altă persoană. Evenimentul rutier s-a petrecut pe 3 aprilie 2010. La data respectivă, Alexandru Niţă, care nu avea permis de conducere, a luat maşina tatălui său şi a plecat la plimbare prin satul Zăval, din comuna Gighera. Din cauza lipsei de îndemânare în conducere, la un moment dat tânărul a pierdut controlul volanului, iar maşina a acroşat un biciclist, apoi a lovit un stâlp şi s-a răsturnat.

Când a aflat ce s-a întâmplat, Mihai Niţă, tatăl tânărului implicat în eveniment, s-a gândit cum să-şi scape odrasla. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), “pentru a evita ca fiul său să fie cercetat penal, tatăl a apelat la un prieten şi la agentul de poliţie, convenind ca, în actele de cercetare la faţa locului, poliţistul să consemneze că, în momentul producerii accidentului, autoturismul era condus de fiul amicului său, care poseda permis de conducere“. Pentru acest “serviciu” însă,  şeful de post din Gighera, agentul-şef Florea Stănescu, „a pretins şi primit suma de 400 de euro“ de la Mihai Niţă.

Ulterior, Mihai Niţă s-a dus la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj şi a povestit toată “afacerea”. În baza mărturiei acestuia, dar şi a altor probe, procurorul de caz a dispus, pe 19 mai 2010, reţinerea, pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore a lui Stănescu, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, favorizarea infractorului, fals şi complicitate la fals în declaraţii. Ziua următoare acesta a fost arestat preventiv, fiind eliberat pe 7 iulie 2010.

Pe 25 martie 2011, judecătorii de la Tribunalul Dolj l-au găsit vinovat pe poliţist şi l-au condamnat la 2 ani de închisoare cu executare. Acesta a atacat însă decizia instanţei de fond, iar Curtea de Apel s-a pronunţat în cauză vineri, 16 martie a.c. Instanţa a admis apelul inculpatului, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, în sensul că s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, rezultând astfel un termen de încercare de 4 ani. Hotărârea Curţii de Apel Craiova nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.