Cinci tineri actori, un spectacol și teatrul ca formă de critică socială

0
582

Alexandru Stoicescu, Daniel Suciu, Adela Ciocan, Cristina Brumă și Sergiu Ștefanache sunt cinci tineri actori, care sub îndrumarea Asociației April Hub, coordonează primul lor proiect: Project Humanity: Theater Lab 1.0, menit să folosească teatrul ca o formă de critică socială, prin prezentarea unor probleme cu care se confruntă societatea în prezent.

Project Humanity: Theater Lab 1.0 este co-finanțat de Corpul European de Solidaritate și cuprinde crearea unui spectacol de teatru pentru tineri, dar și ateliere de teatru forum, activitățile fiind adresate comunității din Craiova, Tg. Mureș și Reghin.

Ideea proiectului a pornit de la Declarația de la Dresda realizată de European Theater Forum în 2020, plecând de la faptul că teatrul are o putere inerentă de promovare a valorilor umanitare. De asemenea, știu cât de important este ca tânăr actor, care cel mai probabil va lucra în mediul independent, să descoperi tainele managementului de proiect și m-am bucurat că am putut contura împreună proiectul  și că pot să-i îndrum în tot acest proces.”, ne spune Andreea Melinescu, fondator al Asociației April Hub.

Alexandru, Daniel, Adela, Cristina și Sergiu sunt absolvenți ai Universității de Arte din Târgu-Mureș, Facultatea de Arte în Limba Română, specializarea Artele spectacolului – actorie, în prezent studenți la master ai aceleași facultăți, și nu se află la prima colaborarea cu Asociația April Hub, lucrând împreună și la evenimente precum InstaCraiova, The Festival.

Sunt la început de drum, dornici să invite publicul să pătrundă în lumi imaginare și să se conecteze cu personajele, cu poveștile lor, cu provocările și cu dilemele cu care se confruntă, teatrul fiind dintotdeauna o formă de artă care a reflectat și a explorat umanitatea în diversele sale aspecte.

Unul dintre scopurile teatrului este de a influența societatea. Asta face cultura. Cum? Dacă pui o oglindă în fața spectatorilor, speri ca măcar câțiva să aibă curajul să se privească în ea”, ne spune Alexandru Stoicescu, actor, dar și manager de proiect.

Teatrul acționează ca o „armă” eficientă împotriva indiferenței, neglijenței, incompetenței, suprimării pe care o aplică clasa politică societății. Este instrumentul de bază care sprijină funcționarea corectă a unei comunități, formând și completând o educație sănătoasă, armonioasă prin transmiterea pe viu a unor valori, modele și principii.”, completează Daniel Suciu, actor, dar și responsabil al departamentului financiar.

Teatrul este un mijloc puternic de a transmite mesaje. Este o artă foarte influentă și are puterea de a ne arăta în față crudul adevăr.”, continuă Adela Ciocan, actor și responsabil al departamentului logistic.

Premiera spectacolului va fi în primăvară, tot atunci vor începe și atelierele de teatru forum, prin care, alături de liceeni, vom pune în scenă momente legate de opresiunea bazată pe clasă,  sexualitate, etnie, vârstă, etc., militând  pentru valorile europene.

Nu cred că teatrul are o soluție pentru problemele societății actuale, însă cred că poate invita oamenii la o permanentă discuție și ne poate încuraja să ne descoperim împreună. Cred că orice experiență teatrală care invită oamenii la dialog face viața să merite a fi trăită.”, ne povestește Cristina Brumă, actor și responsabil al departamentului de comunicare.

Teatrul poate aborda subiecte precum drepturile omului, discriminarea, corupția, violența, sărăcia sau conflictele politice, oferind o perspectivă critică și provocatoare asupra acestor probleme.

Teatrul are scopul de a discuta problema, de a se adresa publicului și a puncta ceva controversat, din plan local sau internațional. Cu toate acestea, nu are dreptul de a spune ce este corect sau nu. Trebuie ca oamenii să decidă asta. Și da, teatrul poate influența oamenii, fie într-un mod bun sau rău.”, intervine Sergiu Ștefanache, actor, fiind implicat și în departamentul de comunicare al proiectului.

Project Humanity: Theater Lab 1.0 are ca obiectiv crearea unui context educativ – cultural pentru tineri, menit să le dezvolte spiritului civic și democratic, dar și creativitatea, gândirea critică și participarea activă. Este al V – lea proiect co-finanțat de Corpul European de Solidaritate sub egida Asociației April Hub, două din proiectele trecute fiind premiate la Gala Tineretului din România, precum și la Gala Societății Civile.