Încă 30 de zile după gratii pentru criminalul de la Desa

0
430

Magistraţii Tribunalului Dolj au menţinut, ieri, arestarea preventivă a doljeanului de 49 de ani, din comuna Desa, care şi-a înjunghiat mortal un vecin. Bărbatul a ajuns în spatele gratiilor la jumătatea lunii iulie, anul trecut, după ce, în urma unui scandal cu un vecin, care era şi concubinul surorii sale, pornit de la pompa cu care îşi udau grădinile, l-a lovit direct în inimă pe vecinul său.

Reamintim că, Petrică Marinescu, a fost arestat preventiv pe 16 iulie 2017, după ce a înjunghiat mortal un bărbat în vârstă de 51 de ani, în comuna doljeană Desa. Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în acest caz, autorul, Petrică Marinescu, de 49 de ani, şi victima, Iulian Bulin, de 51 de ani, erau vecini, gospodăriile lor fiind despărţite de un gard. Mai mult decât atât, sora lui Marinescu era concubina lui Bulin. Cei trei şi-au făcut o grădină de legume în apropiere, împărţind pe jumătate o bucată de teren, şi foloseau pentru udat fântâna lui Marinescu. Duminică, 16 iulie 2017, dimineaţa, Bulin şi concubina lui s-au trezit primii, s-au apucat de udat, iar Marinescu, atunci când s-a trezit şi a văzut că cei doi se puseseră pe udat, s-a supărat. L-a calmat sora sa, care i-a spus că o să-l anunţe când termină ei, să-şi poată uda şi el partea de grădină. Bărbatul a plecat în casă, însă, ceva mai târziu, când a vrut să ude şi el, a găsit priza arsă şi de aici a izbucnit scandalul. Petrică Marinescu s-a certat cu Bulin până când, la un moment dat, a scos un cuţit cu care l-a lovit pe vecin direct în inimă, printr-o spărtură din gard pe care o foloseau ca să treacă de la unul la altul. Medicii chemaţi la faţa locului n-au mai putut face nimic pentru victimă, decât să constate decesul, iar autorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările şi au întocmit rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Petrică Marinescu, pentru comiterea infracţiunii de omor, dosarul înregistrându-se pe 29 septembrie 2017 la Tribunalul Dolj. A intrat în camera preliminară, unde a fost analizat de judecători, iar pe 3 noiembrie instanţa a dispus începerea procesului. Inculpatul a cerut să fie judecat în procedura simplificată, recunoscând fapta şi solicitând reducerea limitelor de pedeapsă, însă magistraţii craioveni au anunţat că se vor pronunţa pe acest aspect după ce vor primi raportul de expertiză medico-legală psihiatrică cerut pentru inculpat. Ieri, Tribunalul Dolj a menţinut arestarea preventivă a inculpatului: „Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Marinescu Petrică. Cu contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 19 februarie 2018”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.