Olteanul judecat pentru ultraj după ce a agresat un poliţist doljean rămâne după gratii

0
471

Procesul lui Adrian Iliuţă Grigorie, tânărul de 25 de ani, din Balş, care a lovit cu capul în faţă un poliţist din Pieleşti, a fost amânat pentru 15 martie, însă inculpatul nu scapă de arestul preventiv. Pe 21 septembrie, anul trecut, Grigorie, împreună cu un amic, Cătălin Şerban, au tâlhărit angajatul unui cazinou din Balş, de unde au fugit cu 4.500 lei, s-au urcat în BMW-ul înmatriculat în Franţa al lui Grigorie şi au pornit spre Craiova, numai că, la Pieleşti, au provocat un accident şi au fost prinşi de poliţiştii doljeni.

Reamintim că, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, joi, 21 septembrie 2017, la ora 3.50, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Pieleşti au fost anunţaţi de un localnic că s-a produs un eveniment rutier, după ce un autoturism BMW a ieşit de pe şosea şi i-a lovit maşina, care era parcată în faţa porţii. La adresa indicată a fost trimis un echipaj de poliţişti, aceştia stabilind că un autoturism BMW înmatriculat în Franţa, condus pe DN 65 de Adrian Iliuţă Grigorie, a derapat şi a lovit un alt autoturism şi mai multe utilaje agricole ce se aflau în afara părţii carosabile. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi pentru că, atât el, cât şi pasagerul, Cătălin Şerban, de 24 ani, din oraşul Balş, Olt, se manifestau violent, au fost imobilizaţi şi, în timp ce se deplasau către sediul secţiei, Grigorie l-a lovit cu capul în zona feţei pe agentul principal Sorin George Cepoi, provocându-i leziuni serioase. Cei doi tineri au fost duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, fiind audiaţi pe tot parcursul zilei, mai ales că, înainte de a ajunge în Dolj, comiseseră o tâlhărie la un cazinou din Balş (SC Intergalactic Jackpot SRL), în aceeaşi noapte, de unde au sustras prin ameninţare şi acte de violenţă, folosindu-se de un dispozitiv care genera şocuri electrice, suma de 4.500 lei. Grigorie a fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe 22 septembrie a fost arestat pentru 30 de zile, în timp ce Cătălin Şerban a fost predat poliţiştilor IPJ Olt pentru continuarea cercetărilor în dosarul tâlhăriei (ajungând şi el după gratii). Pe 12 octombrie s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care Grigorie este judecat pentru ultraj, iar două zile mai târziu, pe 16 octombrie, la Judecătoria Balş s-a înregistrat dosarul în a fost trimis în judecată, alături de Cătălin Şerban, pentru tâlhărie calificată şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

La ultimul termen de judecată, instanţa a decis să amâne procesul pentru ultraj al lui Adrian Iliuţă Grigorie, pentru data de 15 martie, pentru administrarea probatoriului, însă tânărul a fost menţinut în arest preventiv.