Reuniune de criză, astăzi, la Bruxelles, pe tema Ucrainei

0
334
Viktor Ianukovici

Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a decretat, astăzi, zi de doliu naţional în Ucraina, în urma protestelor violente din ultimele 48 de ore, soldate cu 26 de morţi, potrivit unui bilanţ oficial de aseară, relatează AFP. Drapelele vor fi coborâte în bernă pe clădirile oficiale, în timp ce concertele şi competiţiile sportive vor fi anulate, potrivit unui decret publicat ieri pe site-ul preşedinţiei. Pe de altă parte, miniştrii de Externe din cadrul UE se vor reuni de urgenţă, tot astăzi, la Bruxelles, pentru a discuta despre sancţiunile împotriva regimului preşedintelui Ianukovici după aceste violenţe, a anunţat ieri şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, citată de AFP. ONU solicită, la rândul său, o „anchetă urgentă şi independentă”, transmite AFP. Kievul s-a confruntat, în noaptea de marţi spre miercuri, cu cele mai grave violenţe de la începutul demonstraţiilor, în noiembrie, poliţia luând cu asalt principala tabără a protestatarilor din capitală. Cel puţin 26 de persoane, între care 9 poliţişti şi un jurnalist, au murit în ciocnirile violente, a anunţat ministerul ucrainean al Sănătăţii. Potrivit Russia Today, printre victime se numără şi 3 angajaţi ai Ministerului ucrainean de Interne din Crimeea.

Circulaţia metroului a rămas suspendată ieri la Kiev, din cauza ameninţării cu posibile atacuri, au anunţat autorităţile ucrainene, care au precizat că măsura va fi menţinută până la stabilizarea situaţiei din capitală, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică. „Departamentul Transporturilor le cere cetăţenilor să evite folosirea autovehiculelor personale, în special în centrul capitalei şi în cartierele din apropiere, şi să folosească exclusiv mijloacele de transport în comun”, arată un anunţ publicat pe site-ul primăriei din Kiev. Aproximativ 60 de persoane au fost arestate în legătură cu protestele de la Kiev, a anunţat ieri Ministerul ucrainean de Interne, citat de Interfax Ucraina, în pagina electronică. Potrivit BBC, ministrul ucrainean de Interne, Pavel Lebedev, a confirmat, de asemenea, că a ordonat ca 500 de militari din regiunea Dnipropetrovsk (în estul ţării) să fie dislocaţi la Kiev pentru a păzi depozitele de muniţie. Pe de altă parte, serviciile speciale ucrainene au anunţat, tot ieri, deschiderea unei anchete pentru „tentativă de preluare ilegală a puterii”. Ancheta, care vizează „unii oameni politici” fără să îi nominalizeze, se referă la „acţiunile politice ilegale ce urmăresc preluarea puterii”, potrivit unui comunicat al serviciilor secrete (SBU).

„Uniunea Europeană va analiza posibilitatea de a impune sancţiuni”

„O reuniune extraordinară a miniştrilor Afacerilor Externe consacrată Ucrainei a fost convocată mâine (n.r. – astăzi), la ora 14.00 (15.00 ora României)”, a anunţat purtătoarea de cuvânt a lui Catherine Ashton. Uniunea Europeană va analiza posibilitatea de a impune sancţiuni responsabililor de represiunea care a avut loc în Ucraina, a spus ieri reprezentanta diplomaţiei europene, Catherine Ashton. „Sperăm că statele membre” UE „vor putea să se pună de acord de urgenţă asupra măsurilor ţintite împotriva responsabililor de violenţă şi folosirea excesivă a forţei”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. UE este divizată însă în ceea ce priveşte sancţiunile, a amintit şeful diplomaţiei belgiene, Didier Reynders. „Nu există unanimitate (în cadrul UE) deoarece mai multe ţări vecine Ucrainei nu vor să avanseze pe calea sancţiunilor, afirmând că este un risc pe care nu vor să şi-l asume, un risc de a vedea cum regimul îşi înăspeşte şi mai mult tonul faţă de opoziţie”, a subliniat Reynders.

Ianukovici are „sânge pe mâini”

Preşedintele francez, Francois Hollande, şi cancelarul german, Angela Merkel, au condamnat ieri „acţiunile incalificabile şi inacceptabile” din Ucraina, dând asigurări că autorii lor vor fi „pedepsiţi”, informează AFP. „În Ucraina au avut loc acţiuni incalificabile, inacceptabile, intolerabile. Violenţă, brutalitate, represiune – cancelarul german şi cu mine, împreună cu guvernele noastre, condamnăm aceste acte şi represiunea din partea puterii”, a spus Hollande, care a promis sancţiuni. „Suntem alături de bărbaţii şi femeile care suferă” la Kiev, a menţionat la rândul său Merkel, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Franţei, la Paris. Totodată, Angela Merkel a afirmat că ameninţarea cu sancţiuni iminente împotriva guvernului ucrainean este menită să arate Kievului că Uniunea Europeană este hotărâtă cu privire la necesitatea revenirii la un dialog politic, notează Reuters. Mult mai dur, ministrul suedez de Externe, Carl Bildt, a denunţat responsabilitatea preşedintelui ucrainean în decesele survenite în timpul protestelor de la Kiev, acuzându-l că are „sânge pe mâini”, relatează AFP.

Rusia a denunţat o „tentativă de lovitură de stat”

În schimb, preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat prin purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, că nu îi dă sfaturi omologului său ucrainean Viktor Ianukovici în criza pe care o traversează ţara sa de peste trei luni, relatează AFP. „Preşedintele rus nu i-a dat şi nu îi va da niciodată sfaturi omologului său ucrainean cu privire la ce trebuie sau ce nu trebuie să facă şi nu intenţionează să îi dea (astfel de sfaturi) pe viitor”, a declarat Peskov, citat de agenţia Interfax. El a confirmat totuşi că Putin şi Ianukovici au discutat la telefon în noaptea de marţi spre miercuri, în timp ce confruntările de la Kiev erau în plină desfăşurare. Pe de altă parte, Rusia a denunţat, ieri, o „tentativă de lovitură de stat” în Ucraina şi a declarat că le „cere liderilor opoziţiei” din această ţară să înceteze violenţele, relatează AFP.