Neamţu, îngerul alb-albastru

0
97

Se comemorează 12 ani de la tragedia portarului Universităţii Craiova

12 ani s-au scurs de când Cristi Neamţu a încetat din viaţă. Era într-un cantonament cu Universitatea în Cipru, când, în urma unei ciocniri cu coechipierul Marius Şuleap, a rămas inert. După şase zile de comă, goal-keeper-ul de 22 de ani căruia mulţi îi prevedeau un viitor strălucit, s-a stins într-un spital din Nicosia. Convoiul funerar a fost fomat din zeci de mii de oameni pe străzile Craiovei, de la club până la stadion şi apoi la cimitir. Era o zi mohorâtă, şi cerul a plâns atunci pentru eroul Ştiinţei. „Cristi este unul dintre noi!” sau „Te vom iubi mereu!” au fost scandările care l-au însoţit pe „Schmeichel din Bănie” pe ultimul drum. Peluza sud a arenei „Ion Oblemenco” a primit numele „Cristi Neamţu”. Cristi nu a fost numai jucătorul Ştiinţei, a fost şi suporterul ei. A murit la datorie, îmbrăcat în tricoul alb-albastru. Cu o zi înaintea comemorării a 12 ani de la tragedie, la cimitirul Sineasca este o zi frumoasă, de primăvară, numai că pentru cea care stă lângă mormântul fotbalistului nu au mai existat zile senine de când şi-a pierdut fiul. Vine în fiecare zi la căpătâiul său, uneori chiar şi de două ori pe zi. De data aceasta are şi companie. Cei de la CS Universitatea au format o delegaţie, în frunte cu fostul antrenor al lui Cristi de la tineretul Craiovei, Nicolae Tilihoi, pentru a-l omagia pe fostul portar.  „L-am avut la echipă, era un băiat bine crescut şi avea respect pentru fotbal. Putea fi portarul naţionalei, regret enorm şi acum dispariţia lui” îngaimă Tilihoi. Alături de Costică Donose, stoperul Craiovei Maxima aprinde o lumânare şi la mormântul lui Zoli Crişan, aflat chiar lângă cel al lui Neamţu şi apoi la căpătâiul regretatului căpitan, Costică Ştefănescu. Veneau din partea cealaltă a oraşului, unde l-au omagiat pe cel care a stat pe bancă la parcursul de senzaţie al Maximei până în semifinalele Cupei UEFA, Tică Oţet, dispărut cu 15 ani în urmă. Pentru a mai destinde puţin atmosfera, „Limbă” face o aşezare eternă a „maximilor”. „S-au dus deja Zoli, Costică, nea Tică Oţet. Toţi ne ducem la un moment dat, eu mi-am ales deja locul aici, lângă acea piatră mare. Pe Ungureanu şi Negrilă îi pun mai în spate, că sunt mai mici. Cârţu are afaceri prin zonă, el îşi permite să-şi aleagă oriunde poziţia de veci. Balaci era căpitan de echipă când am venit, poate să-mi ia faţa, are loc de frunte. Pe Cămătaru îl ducem la el la Strehaia, să-şi aducă acolo aminte mereu de el”.