A încercat să „fenteze” poliţia de frontieră cu un paşaport grecesc cumpărat cu 1.000 de euro

0
384

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat au prins, duminică, o femeie, cetăţean afgan, care voia să intre în România folosindu-se de un paşaport grecesc aparţinând altei persoane, pe care îl cumpărase cu 1.000 de euro. Femeia şi persoanele care o însoţeau au fost returnate pe teritoriul Bulgariei.

Reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj au anunţat că, duminică dimineaţa, în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul sârb Milan K., în vârstă de 33 de ani, la volanul unui autoturism marca Nissan. Pasagere în maşină erau două femei, care au prezentat poliţiştilor, la controlul de frontieră, un paşaport sârbesc şi unul grecesc.

Numai că, la verificarea documentelor, oamenii legii au constatat că persoana care s-a legitimat cu paşaportul grecesc nu este aceeaşi cu persoana din fotografia aplicată în documentul de călătorie. Cele trei persoane au fost audiate, pe parcursul cercetărilor rezultând că persoana în cauză este cetăţean din Afganistan, se numeşte Sakina L. şi are 50 de ani. Femeia a declarat că a procurat documentul de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 1.000 de euro.

„Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului comun de frontieră persoanele au fost preluate autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor”, a precizat comisar-şef Romică Ivănoiu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.