Eşecuri pe linie, în sală, pentru Craiova

0
73

Echipele de baschet şi cele feminine de handbal şi volei au pierdut meciurile disputate în week-end-ul trecut

Week-end-ul nu a început deloc promiţător pentru echipele Craiovei de sală. Prima programată a fost cea feminină de baschet, una experimentală în acest sezon, cu multe jucătoare tinere. Sâmbătă dimineaţa, în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu”, fetele pregătite de Daniel Vasile s-au înclinat în faţa lui Sepsi Sf. Gheorghe, scor 52-112 (14-30, 12-29, 11-29, 15-24). Pe parchet au intrat pentru Craiova: Borş (12), Minculeasa (2), Olteanu (2), Ninu (24) şi Matei, dar şi: Tinca, Magla, Niţă, Jugănaru, Gheorghe, Pirnea (6) şi Gliga (6). „Un meci foarte dificil în compania unei formaţii care luptă pentru câştigarea titlului. Tinereţea şi lipsa de experienţă a jucătoarelor noastre şi-a spus cuvântul” a declarat antrenorul Daniel Vasile. După 14 etape, SCM CSS Craiova ocupă penultimul loc în clasament, cu 15 puncte acumulate dintr-o singură victorie şi 13 eşecuri, iar la finalul acestei săptămâni dispută returul cu singura echipă pe care a învins-o, Nova Vita Târgu Mureş, lanterna roşie a Ligii Naţionale. Acelaşi statut de sparring-partner l-au avut şi voleibalistele din Bănie, care au pierdut meciul din etapa a 13-a a Diviziei A1, de la Târgu Mureş, cu Medicina, scor 3-0, pe seturi: 25-20, 25-17, 25-21. Echipa lui Berthold Văsuică se află pe locul

SCM Craiova, învinsă de oltencele Bădiţă şi Costantinescu

După-amiază au intrat pe teren fetele lui Carmen Amariei, poate cea mai în formă echipă craioveană, care a început returul de campionat la Zalău, în fieful selecţionerului Gheorghe Tadici. Era prilej şi de revanşă, fiindcă meciul tur se încheiase la egalitate, după ce Tadici a intrat şi el pe teren la final. De asemenea, epilogul a fost brutal, SCM Craiova pierzând cu 0-10 la masa verde şi era penalizată cu un punct, pentru că Anca Amariei nu avea drept de joc. De asemenea, partida era un adevărat baraj pentru intrarea în play-off, cele două echipe fiind despărţite de doar 3 puncte, cu Zalăul încheind prima jumătate a ierarhiei. Startul de meci a fost timid pentru ambele echipe, cu ezitări în faza ofensivă, iar scorul a fost deschis abia prin minutul 5, de către gazde. Acestea au avut avantaj până la jumătatea reprizei, Craiova marcând pentru 8-7. Pauza nu avea să le prindă pe fetele lui Amariei la conducere, dar Roxana Han a redus handdicapul la limită, 14-13, cu 3 secunde înaintea finalul de repriză. SCM Craiova a condus meciul în prima parte a reprizei secunde, având şi trei goluri avantaj. Snopova a aruncat cu succes de oriunde, Cioarec s-a strecurat eficient în extrema dreaptă, iar Han a coordonat atacurile strategic până când nu a mai avut suflu şi a fost tamponată brutal de apărarea sălăjeană. Nu a mai apărut la rampă tânăra Gavrilă, în timp ce Nicoleta Dincă a avut o prestaţie modestă, în special în partea secundă. „Poarta” nu a mai adus plusul de siguranţă şi moral ca în ultimele jocuri, atât Ionica Munteanu, folosită mai mult, dar şi Mirela Nichita, neavând replică la aruncările Carminei Bădiţă şi Mirelei Constantinescu. Bădiţă (24 de ani) este originară din Drăgăneşti Olt, s-a format la Oltchim şi a evoluat în Bănie, de unde a plecat în 2011 la echipa lui Tadici. Claudia Constantinescu (19 ani) este născută în Balş, formată la Caracal, a fost suflată de sub nasul conducătorilor craioveni anul trecut şi face un sezon de excepţie sub îndrumarea selecţionerului. Zalăul s-a impus după un meci echilibrat şi spectaculos, mărind la 6 puncte ecartul faţă de SCM Craiova, care rămâne pe locul 8 şi miercuri, de la ora 16.30, întâlneşte în Sala Polivalentă ocupanta locului secund, Corona Braşov, formaţie antrenată de fostul tehncician al Craiovei, Bogdan Burcea.

Amariei a acuzat agresivitatea gazdelor şi arbitrajul

Ana Maria Duţă şi Carmen Florescu au arbitrat nesperat de corect în condiţiile în care au avut „vulcanul” Ghiţă Tadici în preajmă, dar Carmen Amariei a avut ceva de obiectat atât pe bancă, fiind trimisă în tribună de cele două arbitre, cât şi la final. „Un meci atipic, pentru că agresivitatea jucătoarelor de la Zalău este altceva, nu handbal, nu se încadrează în limitele regulamentului. Arbitrii au acordat prea multe eliminări echipei mele, inclusiv cartonaşul roşu pe care l-am primit, nu sunt sigură de ce mi-a fost acordat şi chiar o să cer şi explicaţii pentru acest lucru şi pentru multe alte decizii luate aiurea. Echipa mea s-a bătut, am ştiut că vom avea un meci greu, cu un public ostil, chiar şi din punct de vedere al arbitrajului ne-am aşteptat ca 5% să dea cu gazdele. Fetele au arătat aceeaşi atitudine şi determinare cu care deja am început să ne obişnuim, meritam un rezultat pozitiv. Sunt convinsă că în meciurile următoare vor juca mult mai bine”, a declarat Carmen Amariei.

 

Liga Naţională feminină de handbal, etapa a 12-a

HC Zalău – SCM Craiova 28-25 (14-13)

Sala Sporturilor, Zalău, spectatori: 1.000.

HC Zalău:  Inculeţ, M. Mureşan – Pera (1), Bădiţă (8), Trif (6), Bardac (1), Pintea, Ciuciulete (2), Beşe (3), Contantinescu (7), Şomoi. Manager: Gheorghe Tadici

SCM Craiova: Munteanu, Nichita – Cioarec (4), Ianaşi, Goran (2), Ilie (2), Gavrilă, Dincă (1), A. Amariei, Han (4), Snopova (8),  Florică (2), Gogoriţă (2). Antrenor: Carmen Amariei.