Arestat după ce a fost prins cu țigări de contrabandă

0
357

Un bărbat de 39 de ani, din Craiova, a fost arestat preventiv pe 20 de zile, după ce, polițiștii care au descins la locuințele sale, în cursul zilei de vineri, l-au prins cu 408 pachete de țigări netimbrate. Craioveanul a fost prins de mai multe ori cu țigări de contrabandă, astfel că oamenii legii au cerut și obținut arestarea sa.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investiare a Fraudelor, cu sprijinul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Dolj, „mascaților” de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Dolj şi Serviciului Operaţiuni Speciale Craiova, au efectuat, vineri, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Craiova, două percheziţii domiciliare în municipiul Craiova, la locuinţele lui Liviu Zanfir, de 39 ani, ocazie cu care au fost descoperite 408 pachete de ţigări netimbrate, diferite mărci, provenite din contrabandă. Poliţiştii au reținut în sarcina lui faptul că în perioada 2012 – 2013 a fost depistat în repetate rânduri, în Craiova, deţinând şi comercializând pachete de ţigări, cunoscând ca acestea provin din contrabandă, întrucât aveau aplicate timbre fiscale din Ucraina, Muntenegru sau cu menţiunea DUTY FREE, astfel că au decis să-l prezinte Parchetului și instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

„Cantitatea de ţigări indisponibilizată în urma perchezițiilor a fost predată Direcţiei Regionale Vamale Craiova. Craioveanul a fost prezentat Judecătoriei Craiova care i-a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 20 zile pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Persoana în cauză a fost introdusă in Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.