În Dolj, 58 de posturi vacante de director şi director – adjunct în învăţământul preuniversitar, după susţinerea concursului pentru ocuparea acestora

0
660

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a publicat listele finale ale ocupării funcţiilor de director, respectiv director – adjunct în instituţiile de învăţământ preuniversitar din Dolj , în urma concursului desfăşurat, la nivel naţional, conform metodologiei. Aşa  cum era de aşteptat, au rămas posturi vacante la şcoli şi unităţi preşcolare, în Dolj numărul acestora fiind de 58 (39 pentru director).

În Dolj, au fost scoase la concurs 191 de posturi de director şi 66 de director – adjunct la instituţiile de învăţământ preuniversitar. După susţinerea probei scrise, au rămas pentru susţinerea celei de interviu 232 de candidaţi. Cea din urmă s-a desfăşurat în opt comisii de evaluare, la Liceul “Traian Vuia” din Craiova, în cadrul acesteia având loc 396 de interviuri. Foarte mulţi dintre cei înscrişi pentru mai multe posturi nu s-au prezentat la toate interviurile. După prezentarea rezultatelor iniţiale, au fost depuse 95 de contestaţii, cele mai multe (65) pentru funcţia de director, acestea fiind soluţionate în alt judeţ .  Odată finalizate şi acestea, cei admişi au completat opţiunile, iar pe 17 decembrie a fost făcut cunoscută lista finală a posturilor de conducere în unităţile de învăţământ preuniversitar din Dolj. Rezultatele definitive ale concursului, în Dolj, au fost următoarele: 77,83% procent de promovabilitate, la director – 76,12, iar la adjunct – 81,31.

Posturi vacante de director la Colegiul Naţional “Carol I”, Liceul Teoretic “Tudor Arghezi” şi Seminarul Teologic Ortodox “Sf. Grigorie Teologul”

Aşa cum era de aşteptat, au rămas posturi vacante, care vor fi ocupate, în perioada următoare, prin detaşare în interesul învăţământului, până la organizarea unui alt concurs, dar nu mai târziu de data de 31 august 2022. Astfel, în Dolj, sunt libere 58 de posturi, cele mai multe, 39, pentru director. Defalcată, situaţia pentru postul de manager plin stă astfel: cinci Grădiniţe, toate din Craiova, 27 de şcoli gimnaziale, cele mai multe din judeţ, şi şapte unităţi de învăţământ liceal. La cea din urmă categorie, surprizele vin de la Colegiul Naţional “Carol I”, care are şi un post de director – adjunct vacant, Liceul Teoretic “Tudor Arghezi” din Craiova şi Seminarul Teologic Ortodox “Sf. Grigorie Teologul” din Craiova.