Fostul preşedinte al ţării, Ion Iliescu, retras din viaţa politică, cu desăvârşire, dar deloc indiferent la „clocotul” ei, a acceptat să acorde un interviu pentru cotidianul francez „Le Figaro”, interviu metamorfozat într-o relatare lăbărţată pe un spaţiu generos, sub semnătura lui Thierry Portes, sub titlul aiuritor „România, ţara unui singur partid”. Ion Iliescu vorbeşte acceptabil franceza, şi dialogul său cu Thierry Portes, acompaniat de Paul Cozighian, colaboratorul de la Bucureşti al publicaţiei, dar şi cu alte joburi, are fluiditate, curge paşnic, fără ruperi de ritm şi neînţelegeri de moment, fostul preşedinte al ţării lăsând impresia că este atent la nuanţe, pentru a evita eventualele capcane. În care, de-a lungul timpului a mai căzut, dacă ne amintim interviul-maraton realizat de Vladimir Tismăneanu, cu ani în urmă, şi apărut sub titlul „Marele şoc”. Cu scandalul de rigoare care a urmat. Intervievatorul, în ipocrizia sa, răstălmăceşte însă multe din afirmaţiile fostului preşedinte, care nu spune nicăieri că „România este ţara unui singur partid”, ci cu totul altceva: „C’est le seul parti fort et serieux. Le deuxieme parti, le parti liberal, qui fait l’oposition, il est faible en general (…) donc le seul parti serieux, c’est le parti social-democrat”. Ion Iliescu l-a avut alături pe Gelu Voican Voiculescu cu care a rămas, aparent, în bune relaţii, după decembrie ’89, o vreme acesta din urmă fiind ambasadorul ţării în Tunisia. Dacă mai are vreo importanţă. Dar chiar şi în referirea la liderul PSD, Liviu Dragnea, Ion Iliescu este atent la calibrarea termenilor, „din acest motiv chiar şi în relaţiile interne ale partidului, cred că există o situaţie care nu este atât de simplă. Chiar şi pentru liderul partidului, dar şi pentru ceilalţi”. Şi Ion Iliescu repetă construcţia „dar este singurul partid serios din ţară”. Scos din frază, adjectivul „serios” – cu rostul său gramatical – schimbă sensul construcţiei. Dar editorialistul Thierry Portes, care înţelegem că a condus discuţia, ştia bine ce urmăreşte, încât interviul pare doar o acoperire. În opinia sa, altminteri redactată, după mai multe schimbări de nume, partidul social-democrat (PSD) este construit „pe modelul partidelor leniniste din trecut, cu aceeaşi disciplină care le permite liderilor să-şi impună punctele de vedere asupra colegilor, iar apoi asupra unei societăţi şi a unui stat puternic infiltrat”. Trecem peste bizareriile de duzină, de-a dreptul jenante pentru un jurnalist de la „Le Figaro”. Fidesz-ul lui Viktor Orban şi PiS-ul lui Jaroslaw Kaczynski, ca să ne oprim numai la acestea, cu lideri autoritari, fermi, cam non-liberali, nu pot fi bănuiţi, Doamne fereşte, de vreo contingenţă cu… partidele de sorginte leninistă, demult moarte şi fără parastase la timp. Să fim scuzaţi, articolul din „Le Figaro” – „România, ţara unui singur partid” e unul de serviciu şi nimic mai mult. Că trebuia plesnit Liviu Dragnea, înaintea moţiunii de cenzură, şi înaintea preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, nu mai încape îndoială. Se lucrează bine, în astfel de momente. Pe blogul personal, Ion Iliescu a reacţionat: „Le Figaro – fake news! Nu am făcut acele afirmaţii. Am citit cu uimire amestecată cu dezgust, un soi de compilaţie despre PSD şi despre situaţia politică din România. (…) Dezgust pentru că sunt citat cu lucruri pe care nu le-am declarat niciodată”. De acord. Dar o greşeală imensă, impardonabilă pentru experienţa sa, totuşi a comis, fostul preşedinte: nu şi-a înregistrat pentru sine interviul acordat. Se poate consola însă cu faptul că Frankfurter Allgemeine Zeitung acuza, ieri, de ipocrizie media franceză, în cazul Luc Besson. Pe care nu îl mai descriem. Artileria tunarilor orbi când are ordin de tragere, îl execută. Fără scrâşnire.
