Piaţă agroalimentară modernă pentru segărceni

1
503

Locuitorii oraşului doljean Segarcea îşi vor face târguielile din piaţa agroalimentară inaugurată ieri de autorităţi locale şi judeţene. Construită în centrul localităţii, piaţa a fost amenajată ca la carte, conform normelor europene, şi va adăposti 106 mese, unde îşi vor vinde marfa comercianţi atât din Segarcea, cât şi din localităţile învecinate. Totodată, clădirea adăposteşte două hale destinate comerţului cu fructe şi legume, precum şi cu lactate. Investiţia, în valoare de 5 miliarde lei vechi, ridicată în locul pieţei vechi, reprezintă o necesitate pentru segărceni.

“Astăzi am inaugurat piaţa agroalimentară care a fost construită pe locul celei vechi, care nu corespundea normelor europene. Investiţia a ajuns la valoarea de 5 miliarde ei vechi. O piaţă agroalimentară nu trebuie să lipsească din nici o localitate, cu atât mai puţin dintr-un oraş precum Segarcea. Este, în primul rând, o necesitate a locuitorilor, atât a celor care cumpără, cât şi a celor care vor să-şi vândă marfa aici. Am estimat că vor intra aici 106 mese, deja avem cereri foarte multe. De asemenea, au fost amenajate încăperi speciale pentru vânzarea de fructe şi legume, dar şi de lactate. În cursul acestei săptămâni, împreună cu consilierii, vom stabili şi taxa care trebuie achitată de toţi cei care vor să îşi vândă marfa aici, fie că sunt din Segarcea, fie din alte localităţi”, a declarat primarul oraşului Segarcea, Nicolae Popa.

La deschidere pieţei agroalimentare au participat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi vicepreşedintele acestei instituţii, Cristinel Iovan, care au tăiat panglica inaugurală alături de autorităţile locale.

“Găsesc lăudabilă ideea organizării unei pieţe agroalimentare moderne într-o localitate precum Segarcea. Şi nu pot decât să remarc preocupările statornice ale primarului de a îmbunătăţii mereu zestrea edilitar-gospodărească a Segarcei, localitate cu oameni harnici, dar mai ales cu o rezonanţă aparte la nivelul ţării”, a afirmat şeful administraţiei publice judeţene, Ion Prioteasa.

 

1 COMENTARIU

  1. Vechea piata nu indeplinea nici macar simpla conditie de functionare,nefiind autorizata de institutiile statului.Actualei piete ii mai trbuiesc:amenajari exterioare,parcari,grup sanitar,fiind departe de amintitele norme europene.Pacat de pomii taiati pompieristic, dovada a incapacitatii compartimentului de achizitii(pentru proiect).Ce se intimpla cu domnul deputat Zgonea?A fost atasat de fotografie ulterior,textul ignorandu-i prezenta?

Comments are closed.