Donaţie din partea Arhiepiscopiei Craiovei pentru Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Craiova

0
566

Arhiepiscopia Craiovei, prin Sectorul Social, Filantropic şi Misionar şi prin Asociaţia Vasiliada, a donat în această perioadă alimente, pentru pacienţii internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Craiova. Astfel, au fost donate aproximativ 2 tone de alimente şi 500 litri de lapte, în cadrul campaniei caritabile “Dragostea nu cade niciodată”.

Despre implicarea Bisericii din Oltenia în acţiunile de sprijinire a spitalelor, a pacienţilor şi cadrelor medicale, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, subliniază importanţa solidarităţii, mai ales în această perioadă dificilă, şi a rugăciunii.

“În vremurile acestea deosebit de grele prin care trecem, unde suferinţa deseori depăşeşte puterea noastră de înţelegere şi de suportare, avem nevoie de multă solidaritate şi de multă frăţietate. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne învaţă să venim în sprijinul celui care se află în neputinţă şi în încercarea vieţii. De asemenea, citim în Sfânta Scriptură că trebuie să facem lucrul lui Dumnezeu atât cât este posibil. Având în vedere această situaţie dificilă, noi ne-am gândit întotdeauna la cei care sunt în spitale, la casele lor, bolnavi, care suferă mai ales de acest virus atât de greu. Sfatul şi gândul nostru se îndreaptă totodată şi către cei care sunt sănătoşi, ca toţi să respecte cu seriozitate recomandările medicilor, pentru că este pentru binele lor şi pentru familiile lor. Apoi, în Biserică noi ne rugăm întotdeauna ca Dumnezeu să îndeplinească cererile celor care au trebuinţă de ajutor. Tot ajutorul vine numai de la Dumnezeu”, a transmis Părintele Mitropolit Irineu.

Arhiepiscopia Craiovei s-a implicat în acest an în sprijinirea spitalelor din judeţele Dolj şi Gorj, prin donaţii importante de materiale de protecţie, combinezoane, măşti şi mănuşi chirurgicale. De asemenea, Arhiepiscopia Craiovei a donat Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Craiova, în luna martie, un aparat necesar în tratarea pacienţilor infectaţi cu virusul COVID – 19, aflaţi în stare gravă. Reprezentanţii Sectorului Social au precizat că păstrează permanent legătura cu managerii spitalelor, pentru a afla care sunt nevoile din unităţile spitaliceşti şi astfel a veni în ajutorul acestora.

“Este nevoie de ajutorul nostru! Vom continua să sprijinim pe aceşti confraţi ai noştri, cu rugăciunea în primul rând, pentru că numai Bunul Dumnezeu ne ajută să scăpăm de acest virus, şi apoi cu cele ce au nevoie cadrele medicale pentru desfăşurarea activităţii, pe bolnavii de la Terapie Intensivă, din saloane şi care aşteaptă să se vindece de această maladie şi apoi să se integreze în viaţa de zi cu zi. Sperăm ca Bunul Dumnezeu să ne ajute să trecem peste aceste praguri ale vieţii, pentru că Dumnezeu nu ne-a uitat niciodată. Ne rugăm Bunului Dumnezeu ca toţi să fie bine, ca toţi să fie sănătoşi”, a mai transmis Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu.