Iliescu: Liderii PSD au o slabă legătură cu intelectualii, e un semnal prost

0
378

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, le-a reproşat liderilor social-democraţi că au o “slabă legătură” cu mediul intelectual, apreciind că acest lucru este un semnal prost în societate.

«Este o critică directă la adresa liderilor partidului nostru, care au o slabă legătură cu intelectualii ţării. Nu sunt prezenţi în mijlocul lor, în acţiuni specifice. Aş vrea să amintesc doar un eveniment recent – Festivalul “Enescu”. A fost o mare manifestare a culturii româneşti. Liderii PSD n-au fost prezenţi. O singură dată a apărut Ponta pentru câteva minute dintr-un concert. Este un semnal că nu prea sunt deschişi liderii partidului nostru la viaţa intelectuală, la viaţa culturală şi ăsta e un prost semnal. Nu poate un partid să aibă forţă dacă nu are alături de el intelectualitatea ţării, (…) oamenii care dau tonul în afirmarea noastră în lume. Asupra acestei chestiuni eu aş dori o reflecţie mai profundă din partea conducerii noastre de partid care va fi aleasă şi să marcheze acest Congres o cotitură», le-a transmis Iliescu reprezentanţilor PSD prezenţi la Congresul extraordinar de ieri.

Iliescu consideră că PSD are o problemă cu promovarea elitelor politice şi constată amplificarea “fenomenului politic de cumetrie”. “Avem o problemă în recrutarea, pregătirea şi promovarea elitelor politice şi administrative, în asigurarea profesionalismului acestora şi aceasta nu se rezolvă îngustând baza de recrutare, folosind criterii care nu au legătură cu meritele personale. După capitalismul de cumetrie de care aminteam cândva, se cam amplifică fenomenul politic de cumetrie”, a adăugat Iliescu.