Peste 18.700 de secţii de votare înfiinţate pentru alegerile parlamentare

0
397

Numărul secţiilor de votare pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie este de 18.749, dintre care 18.454 în ţară şi 295 în străinătate, potrivit datelor publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP). În Bucureşti vor fi înfiinţate pentru acest scrutin 1.239 secţii de votare. Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor în vederea alegerilor parlamentare este 30 octombrie, adică cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data scrutinului. Campania electorală începe în 9 noiembrie, cu 30 de zile înainte de ziua votării, şi se încheie în 8 decembrie, la ora 7.00.