Craiova: Cercetat penal după ce a fost prins cu pistolul în maşină

0
383

Picture1Astăzi, 19 septembrie a.c., un echipaj din cadrul Biroului Rutier Craiova, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe strada Calea Bucureşti din localitate, a oprit pentru control un autoturism care circula pe porţiunea de drum situată între intersecţia cu strada Spania, către intersectia cu strada Sărarilor. Conducătorul autoturismului a fost legitimat de poliţiştii craioveni, stabilind că este vorba despre Răzvan Vasile, de 37 de ani, din Craiova. În urma controlului efectuat în interiorul autoturismului, poliţiştii rutieri au găsit un pistol de culoare neagră şi muniţia aferentă acestei arme. Astfel, la faţa locului s-au deplasat şi poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Dolj care au stabilit, din primele verificări, că arma găsită în interiorul autoturismului este unpistol neletal de autoapărare, calibru 8 mm, prevăzut cu încărcător în care se aflau 11 cartuşe neletale cu efect acustic, de acelaşi calibru, nepercutate. Craioveanul a declarat că le-a cumpărat în urmă cu 3 sau 4 luni, contra sumei de 500 euro, din municipiul Bucureşti, de la o persoană necunoscută. De asemenea, în urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii craioveni au stabilit că tânărul de 37 de ani nu este deţinător legal de arme şi muniţii. În cauză se continuă cercetările în ceea ce priveşte nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, arma şi muniţia fiind ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.