Epidemie de …gravide, într-un spital din Arizona

0
432

16 asistente medicale de la un spital din Mesa (Banner Desert Medical Center), la 20 de kilometri de Phoenix, în statul Arizona (SUA) au rămas însărcinate în aceeași perioadă, scrie BBC News. Asta înseamnă că 10% din personalul asistentelor de la unitate de terapie intensivă așteaptă câte un bebeluș. Primii care au remarcat această stare de fapt au fost chiar pacienții, aceștia amuzându-se de „epidemia de gravide” din spital. La o conferință de presă, femeile au dat dovadă de umor, spunând că, pesemne, este ceva în apă sau este un plan bine pus la cale pentru a-și lua vacanțe de Crăciun, nașterile fiind o pură întâmplare. Prima naștere este așteptată în septembrie, iar ultima în ianuarie, însă săptămâna viitoare, înainte de a începe să intre în concediul de maternitate de 12 luni, viitoarele mame vor da o petrecere, ritual tradițional în american, care se ține înainte de nașterea copilului. Conducerea spitalului a precizat că activitatea medicală nu va fi perturbată prin plecarea tinerelor mămici, lipsa lor fiind suplinită de personal calificat.