Papură: “Vreau ca jucătorii să dea totul pe teren cu Dinamo”

0
645

Derby-ul etapei a II-a a Ligii I, Dinamo – Universitatea Craiova, este programat duminică, de la ora 21, pe Arena Naţională. Va fi şi un duel al antrenorilor olteni, Eugen Neagoe şi Cornel Papură, ambii contestaţi însă de suporteri.

Cornel Papură spune că duminică va conta şi modul cum elevii săi vor înţelege ce orgolii sunt la un asemenea derby: „Este un meci special pentru cei care au crescut în spiritul Universităţii Craiova, sper să le transmit jucătorilor acest spirit şi să fim cât mai concentraţi şi cât mai bine din punct de vedere fizic pentru a face un joc bun. E problema lor ce se întâmplă la Dinamo, nu ne priveşte. Să ştiţi că nu a fost un meci de 5-0 la Viitorul, a intervenit o problemă mentală la un moment dat şi la Dinamo. Oricum, nu va fi acelaşi meci cu noi. Îmi doresc de la jucători să nu cedeze, să dea totul pe teren, iar fanii vor fi în spatele nostru cu siguranţă”.

Antrenorul Craiovei are mari probleme de lot, în special în defensivă, deşi este început de sezon. Kelic a ieşit accidentat în meciul cu Sabail şi a fost schimbat cu Gardoş, care s-a accidentat şi el şi a jucat finalul de meci practic într-un picior. Acka a făcut entorsă în meciul cu Clinceni, la Donkor nu se mai poate apela, iar unicul stoper valid este tânărul Raul Hreniuc, care nu a debutat în Liga I. Totodată, conducătorii clubului nu au reuşit să rezolve transferul bulgarului Kristian Dimitrov, de la Botev Plovdiv. Accidentaţi sunt şi Mihăilă şi Koljic, iar Ioniţă este incert. „Mă întreb şi eu ce linie de fund putem alinia, încă nu am diagnostic clar să vedem pe cine ne bazăm. Acka are entorsă, Gardoş are o problemă la genunchi. La Donkor nu mai putem apela, şi-a găsit echipă, nu a mai revenit la Craiova. Am încredere că jucătorii care vor intra se vor ridica la pretenţiile unui meci cu Dinamo. E dificil să transferăm ceva acum, deşi suntem în negocieri cu doi jucători, vom vedea cum decurg lucrurile” a spus Papură.

Papură pune căderea în joc a elevilor săi în meciurile anterioare pe o lipsă de încredere: „Nu a fost o cădere fizică în aceste meciuri, ci neatenţii care ne-au costat, trebuie să le remediem, fiindcă este frustrant, începi să devii iritat, jocul te duce spre haos. Este vorba de încredere. Şi noi ne gândeam la 2-0 că jocul decurge în favoarea noastră, adversarul se apăra, noi voiam să protejăm anumiţi jucători pentru meciul cu Dinamo şi în 3 minute s-a întors totul. E execuţie bună a făcut 2-1, iar la 2-2 am intrat în panică”

Chiar dacă oltenii au pierdut de fiecare dată când au mers cu trenul la Bucureşti pentru derby-urile cu Dinamo şi FCSB şi de fiecare dată au primit 3 goluri, Cornel Papură spune că nu este superstiţios şi se va alege tot varianta trenului pentru deplasare: „Nu sunt superstiţios, important este că mergem în condiţii bune şi aceasta este cea mai bună variantă. Nu are legătură ce se întâmplă pe teren cu mijlocul nostru de transport, cum nu are nici cu statistica, ţinând cont că am câştigat ultima dată la Dinamo când jucam şi eu (octombrie 1994, Dinamo – Craiova 0-1, gol Jerry Gane, n.r.)”.

Papură s-a obişnuit deja să fie contestat de suporteri şi spune că la Craiova au fost mereu astfel de manifestări: „Aşa e la Craiova şi aşa va fi mereu! Am crescut la Craiova, ştiu cum este. Într-un campionat am început cu 4 victorii şi apoi au venit 2 eşecuri şi s-a stricat atmosfera. Se uită uşor lucrurile bune sau ce am făcut eu ca jucător pentru Craiova. Sunt obişnuit cu aceste manifestări. Sper că fanii ne vor încuraja. Am trecut prin momente grele şi la 2-2 publicul a fost alături de noi cu Sabail şi ne-a ajutat şi împreună am câştigat şi mai avem un tur preliminar.

Antrenorul Craiovei are deja o idee despre următorul adversar din Europa League, Honved Budapesta, urmărindu-i pe unguri într-un amical în stagiul din Austria: „I-am văzut pe Honved într-un amical pe care l-au avut în Austria şi i-am urmărit şi în meciul de aseară cu Zalgiris. Este o echipă grupată, cu un antrenor italian, nu riscă mult, dar până să trecem la ei trebuie să fim atenţi la meciul cu Dinamo”.

Fortes, nemulţumit de starea gazonului de pe „Ion Oblemenco”

După ce a marcat primul gol pentru Craiova într-un meci oficial, Carlos Fortes a fost invitat să prefaţeze meciul cu Dinamo: „Va fi un meci greu, contra unei echipe bune, dar ştim ce putem şi dacă suntem concentraţi şi agresivi cred că putem câştiga. Este un derby şi toată lumea vrea să joace în aceste meciuri şi să le câştige, Dinamo are orgoliul rănit şi va veni cu toate forţele împotriva noastră. E important pentru mine că am marcat, am căpătat încredere, chiar dacă a fost mai mult golul lui Bărbuţ decât al meu”

Atacantul spune că suprafaţa de joc de pe „Ion Oblemenco” este o problemă mare pentru echipă: „Pentru noi este o problemă mare terenul de joc de acasă, nu avem siguranţă să pasăm, fiindcă riscam să greşim din cauza terenului, facem mai multe atingeri din această cauză. Trebuie să se schimbe ceva, fiindcă suntem o echipă de posesie, care vrea să joace repede şi nu se poate în aceste condiţii”.