Guvernul dă înapoi primăriilor 107 milioane de lei din banii retraşi în mai

0
358

Guvernul a decis, ieri, să ramburseze primăriilor fonduri totale de 107,5 milioane lei, după ce, în luna mai, le-a retras banii alocaţi de Cabinetul Ungureanu pentru cheltuieli curente şi cofinanţarea unor proiecte europene. Banii vor fi acordaţi din Fondul de rezervă al Guvernului.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu, a amintit că actualul Executiv a retras banii primăriilor după ce a constatat că multe dintre unităţi nu aveau datorii şi nici necesităţi de cofinanţare a proiectelor UE.

“Actualul Guvern a constatat că execuţia bugetului general consolidat la 30 aprilie 2012 înregistra un deficit care reprezenta, după numai patru luni, aproape jumătate din deficitul bugetar aprobat pe întregul an. De asemenea, actualul Guvern a constatat că unele unităţi administrativ-teritoriale au primit sume din Fondul de rezervă fără să existe temeiul unor arierate sau al unor proiecte de finanţare externă”, a spus Zaharescu.

Potrivit acestuia, datele transmise până la 5 iulie de direcţiile finanţelor publice judeţene relevă că sunt preluate fonduri totale de 392,6 milioane lei din suma totală alocată de Guvernul Ungureanu. Din verificările Ministerului Finanţelor a rezultat în acelaşi timp că 47% din localităţile beneficiare nu au avut arierate sau proiecte UE de cofinanţat.

Până la data intrării în vigoare a ordonanţei prin care Guvernul Ponta a dispus restituirea fondurilor au fost însă cheltuite 224,3 milioane lei, din care 145,8 milioane lei au fost “utilizate contrar legii”, afirmă purtătorul de cuvânt.

“Sumele disponibilizate au fost de 394,8 milioane de lei, iar sumele care trebuie restituie la bugetul de stat în urma controalelor Curţii de Conturi sunt 167,7 milioane lei. Sumele care trebuie alocate din Fondul de rezervă, tot ca efect al controlului, sunt de 180,6 milioane lei, din care 107,5 milioane lei pentru unităţile la care s-au constatat utilizări ilegale de alocaţii bugetare şi diferenţa de 73,1 milioane lei către unităţi la care controlul a constatat ilegalităţi şi pentru care regularizarea financiară se va realiza după recuperarea sumelor folosite cu nerespectarea legii. Per sold, mai este necesară alocarea a 12,9 milioane lei”, a spus Zaharescu.

El a precizat că prin hotărârea aprobată în şedinţa de ieri a Guvernului vor fi alocate primăriilor 107,5 milioane lei din Fondul de rezervă.

La începutul lunii aprilie, prin hotărâre, Guvernul Ungureanu a alocat primăriilor fonduri totale de 648 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, cei mai mulţi bani fiind acordaţi primăriilor PDL.

În luna mai însă noul Guvern Ponta a decis, prin ordonanţă de urgenţă, că primarii sunt obligaţi să returneze Guvernului fondurile necheltuite din alocaţiile primite de la fostul Cabinet Ungureanu, premierul Victor Ponta argumentând atunci că, din totalul celor 1.657 de primării care au primit bani 810 nu înregistrează “niciun leu datorie” şi nici nu necesită cofinanţarea unor proiecte UE.