Din toamnă, blocurile vechi vor fi reabilitate cu bani europeni

0
366

În noianul de ştiri de tot felul despre referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie a.c., veştile bune trec oarecum neobservate. S-a întâmplat aşa cu măsura anunţată de premierul Victor Ponta cu privire la încasarea TVA-ului şi la fel de discret a trecut şi anunţul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu privire la un proiect legat de creşterea eficientizării energetice a blocurilor de locuinţe din fonduri europene.

Începând cu toamna acestui an, blocurile de locuinţe din municipiile-reşedinţă de judeţ vor putea beneficia de lucrări complexe de creştere a eficienţei energetice. Aceste lucrări vor fi realizate cu ajutorul fondurilor europene. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a finalizat negocierile cu Comisia Europeană pentru finanţarea, în cadrul actualului exerciţiu bugetar, prin Programul Operaţional Regional, a activităţilor de creştere a eficienţei energetice a blocurilor de locuit, iar Memorandumul în acest sens a fost aprobat în şedinţa de Guvern din data de 11 iulie. Schema de finanţare se va aplica blocurilor de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse din municipiile reşedinţă de judeţ (peste 50% din familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie de maximum 500 de euro).

150 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională

Bugetul acestui proiect este de 304 de milioane de euro, din care 150 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), respectiv 154 de milioane de euro rezultată din contribuţia naţională (co-finanţare de la bugetul de stat, contribuţia autorităţilor publice locale şi a asociaţiilor de proprietari). Beneficiarii vor trebui să participe financiar la aceste lucrări printr-o co-finanţare de 40%. Restul fondurilor necesare (60%) pentru fiecare lucrare vor fi asigurate din bani europeni nerambursabili de la  FEDR şi bugetul de stat. Ratele de co-finanţare ale autorităţilor publice locale şi asociaţiilor de proprietari vor fi modulate în funcţie de proporţia în clădire a familiilor cu venituri reduse, după cum urmează: 30% contribuţia autorităţii publice locale şi 10% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 150 de euro; 20% contribuţia autorităţii publice locale şi 20% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 350 de euro; 10% contribuţia autorităţii publice locale şi 30% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% din familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie sub 500 de euro. Având în vedere faptul că programul se va închide în anul 2013, schema propusă are un caracter pilot pentru actuala perioadă de programare, experienţa acumulată putând fundamenta investiţiile în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe pentru perioada de programare 2014-2020.

A încercat şi Guvernul Boc, dar nu a reuşit

Guvernul Boc dădea în 2009 OUG nr. 18 care stabilea lucrările de intervenţie pentru izolarea termică a blocurilor de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, etapele necesare realizării lucrărilor, modul de finanţare a acestora, precum şi obligaţiile şi răspunderile autorităţilor administraţiei publice şi ale asociaţiilor de proprietari. Realizarea lucrărilor de intervenţie stabilite prin această ordonanţă de urgenţă avea acelaşi scop, şi anume creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe astfel încât consumul anual specific de energie calculat pentru încălzire să scadă sub 100 kWh/mp arie utilă, în condiţii de eficienţă economică, respectiv reducerea consumurilor energetice pentru încălzirea apartamentelor, în condiţiile asigurării şi menţinerii climatului termic interior, precum şi ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor. Din nu se ştie ce motive programul nu a avut succesul scontat.