Dacă va trece în primul tur preliminar de formaţia azeră FC Sabail, în dubla de pe 11 şi 18 iulie, Universitatea Craiova s-ar duela în turul doi preliminar al Europa League cu câştigătoarea dintre formaţia maghiară Honved Budapesta şi cea lituaniană Zalgiris Vilnius. Meciurile din turul 2 sunt programate pe 25 iulie şi 1 august, iar Ştiinţa ar disputa returul pe teren propriu.
Honved Kispest Budapesta este un club înfiinţat 1908, evoluează pe arena „Josef Bozsik”, de 16.000 de locuri. De 14 ori campioană a Ungariei, ultima dată acum 2 ani. A terminat pe locul 4 în campionatul trecut, antrenor fiind italianul Giuseppe Sannino. Lotul este cotat la 8 milioane de euro. Ungurul Filip Holender a fost golgheterul campionatului Ungariei în sezonul trecut, cu 16 goluri, alţi jucători importanţi fiind brazilianul Danilo, tunisianul Ben Hatira şi francezul David N’Gog, fost la Astra. Anul trecut a evoluat în Europa League, trecând în primul tur de Rabotnicki, din Macedonia, apoi a fost eliminată de Progres Niedercorn, din Luxemburg.
Zalgiris Vilnius este cea mai cunoscută echipă din Lituania, de 7 ori campioană, ultima dată în 2016. În campionatul URSS a ocupat locul 3 în 1987. A fost fondată în 1947, iar stadionul propriu este LFF, de 5.000 de locuri. Antrenor este polonezul Marek Zub, lotul fiind cotat la 5 milioane de euro. Cei mai importanţi jucători sunt românii Liviu Antal şi Laurenţiu Brănescu. Kosovarul Erton Feyzullahu, croatul Kis (golgheterul la zi în Lituania, cu 11 goluri), sârbul Marko Tomic şi spaniolii Victor Perez şi Pau Morer. Anul trecut a evoluat în Europa League, trecând de Klaksvik din Feroe şi de Vaduz din Liechtenstein, apoi a fost eliminată de Sevilla.