Peste 2.000 de militari NATO participă la exerciţii de amploare în Polonia

0
390

În contextul tensiunilor cu Rusia, peste 2.000 de militari NATO din cadrul noii forţe cunoscute şi sub numele de „vârf de lance”  se antrenează pentru a răspunde în situaţii criză, folosind tancuri şi muniţie reală, la un poligon de tragere de la Zagan, în sud-vestul Poloniei. Acest exerciţiu – NOBLE JUMP 2015 (NOJP15) – face parte din cadrul unor manevre de amploare pe care Alianţa Nord-Atlantică le organizează pe flancul său de est, cu scopul de a le oferi asigurări statelor membre estice îngrijorate de acţiunile ostile ale Rusiei în Ucraina. Exerciţiul, al cărui obiectiv este să testeze şi să perfecţioneze abilităţile forţei operaţionale interarme Very High Readiness Joint Task Force – cunoscute şi sub numele de “vârf de lance”, create la ultimul summit NATO -, este urmărit de către secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg, comandantul suprem pentru Europa, generalul Philip M. Breedlove şi miniştrii Apărării din Polonia, Olanda, Norvegia şi Germania. Potrivit unui comunicat NATO, Stoltenberg, care a sosit în Polonia miercuri seara, urma să se întâlnească joi cu preşedintele în exerciţiu Bronisław Komorowski, preşedintele-ales Andrzej Duda, vicepremierul şi ministrul Apărării Tomasz Siemoniak şi alţi oficiali de rang înalt. Pe de ală parte, un purtător de cuvânt militar a declarat că un vehicul polonez de transport de tip amfibie s-a „scufundat” în urma altui exerciţiu, de debarcare, în Marea Baltică, iar ambii membri ai echipajului au fost salvaţi. Vehiculul s-a scufundat miercuri, la aproximativ 150 de metri în largul plajei Ustka, în nordul Poloniei, în timp ce se întorcea la nava de transport. Maiorul Michal Romaniuk a declarat că o navă de observare, aflată în apropiere, i-a luat pe cei doi membri ai echipajului la bord. El a anunţat că o comisie va ancheta incidentul. Acest exerciţiu, la care au participat 700 de militari, a făcut parte din manevrele BALTOPS 2015, pe care NATO le organizează pe flancul său de est pentru a le oferi asigurări membrilor din regiune ai Alianţei îngrijoraţi de acţiunile Rusiei.