Un nou mandat în fruntea FRF pentru Răzvan Burleanu

0
342

Răzvan Burleanu va rămâne preşedintele FRF, după alegerile desfăşurate ieri, la Casa Fotbalului. Burleanu a avut 168 de voturi, adjudecându-şi un nou mandat încă din primul tur de scrutin, împotriva lui Ionuţ Lupescu – 78 de voturi şi Marcel Puşcaş – 8 voturi. Răzvan Burleanu a declarat după anunţarea rezultatelor: „Deşi nu a fost un fleac, i-am ciuruit! Le mulţumesc contracadidaţilor pentru participare, îi mulţumesc echipei mele, sunt mândru că fac parte din această familie. Votanţii au fost drepţi, fermi, integri”.

Ionuţ Lupescu a spus: „Felicitări preşedintelui. Fotbalul românesc se pare că nu are nevoie de ajutorul meu. Am încercat să vin să dezvoltăm fotbalul, dar se vrea altceva. Sper să se facă performanţă, totuşi.” Marcel Puşcaş a declarat imediat după ce s-a anunţat scorul final că se va retrage din fotbal. Şeful PSD, Liviu Dragnea, Cristi Chivu şi Mircea Lucescu l-au susţinut pe Lupescu. Antrenorul Turciei s-a arătat foarte dezamăgit de rezultat, declarând: „Futsalul şi fetele au decis votul. A câştigat administraţia împotriva performanţei. Din acest moment am pierdut un număr important de foşti jucători. Sunt dezamăgit, performanţele pot fi aduse de cei care au făcut performanţă pe terenul de fotbal. Ăştia suntem, e o pată pentru toată ţara, nu doar pentru fotbal”.