„Poezia-artă nemuritoare!”, un concurs ce pune în valoare studentul

0
417

Casa de Cultură a Studenţilor a găzduit miercuri seara, festivitatea de premiere a concursului de eseuri „Poezia-artă nemuritoare”. Acest eveniment a fost organizat de Asociaţia Studenţilor Facultăţii de Litere în parteneriat cu Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră şi Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti. Toţi studenţii care au participat la acest concurs au primit diplome de participare, iar ocupanţii primelor trei locuri au primit premii constând în bani şi cărţi de beletristică. Mircea Cărtărescu, Lucian Blaga, Octavian Goga şi nu în ultimul rând, Mihai Eminescu sunt autorii preferaţi ai generaţiei de astăzi. Poezia de dragoste, eseul profund, elementele filosofice şi trăirile lăuntrice sunt elementele regăsite şi punctate de tinerii filologi.

Prima ediţie a concursului a avut loc în martie 2016, şi atunci s-a desfăşurat chiar de Ziua Internaţională a Poeziei. După prima ediţie, organizatorii au înţeles că tinerii de la Universitatea din Craiova au talent, ambiţie şi deschidere către literatură şi au hotărât să facă din acest concurs un adevărat regal. Studenţii craioveni au demonstrat prin verb că romantismul nu a dispărut nici la generaţia cu blugii rupţi. Locul I a primit 400 de lei; locul II – 300 de lei şi locul III – 100 de lei. Toţi participanţii au fost recompensaţi cu diplome şi cărţi.

Dezvoltarea unui sistem de valori proprii

Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Litere (ASFL) este reprezentantul vocii studenţilor filologi din cadrul Universităţii din Craiova de peste 10 ani. Începând cu luna octombrie 2015, liderul acestei inimoase Asociaţii este tânăra Raluca Stamatescu. În momentul preluării mandatului, preşedinta ASFL a dorit realizarea unui proiect prin care studenţii Facultaţii de Litere  să aibă şansa de a-şi dovedi talentul creativ şi de a se exprima liber. “Pornind de la această idee, ASFL prin intermediul Departamentului de Proiecte a creionat tema concursului „Poezia – Artă nemuritoare”. Acest proiect are ca principale obiective , pe de o parte, dezvoltarea aptitudinilor creative ale studenţilor, iar pe de altă parte, stimularea creativităţii  şi  imaginaţiei. De asemenea, proiectul urmăreşte şi dezvoltarea unui sistem de valori proprii… “, a precizat Raluca Stamatescu.

”Prin acest proiect studenţii au avut oportunitatea de a-şi demonstra abilităţile literare”

Lucrările prezentate în faţa publicului  au trecut ulterior prin filtrul juriului format în cea mai mare parte din cadre universitare, care au răspuns afirmativ la acest proiect şi mai mult, i-a încurajat pe tineri să fie creativi. Juriul a fost alcătuit din lect.univ.dr Gabriela Gheorghişor; lect.univ.dr Gabriel Nedelea; conf. univ.dr.Cazacu Sorin şi s-au mai alăturat Stelian Bărăgan, viceprimarul municipiului Craiova; Ionuţ Dumitrache, directorul Casei de Cultură a Studenţilor şi nu în ultimul rând, Corina Bărăgan, preşedinte de onoare ASFL.  ”Prin acest proiect studenţii au avut oportunitatea de a-şi demonstra abilităţile literare, talentul, creativitatea şi capacitatea de a scrie în cadrul unui concurs. Totodată, cred eu că este şi o bună oportunitate de a interacţiona într-un mediu diferit cu profesorii din cadrul universităţii unde aceştia studiază. Eu, personal, am punctat mai bine pe acei studenţi care au vorbit liber, care au recitat din memorie şi îi încurajez să nu se lase şi să participe şi la anul viitor”, a explicat Stelian Bărăgan, viceprimarul municipiului Craiova, un susţinător recunoscut al tinerilor din Craiova, în mai toate proiecte gândite şi derulate de aceștia.

Locul I : Ionuţ Orăscu, student anul I, Master, Facultatea de Litere

Locul II : Octavian Smărăndescu, student al Universităţii de Criminalistică şi Psihologie din Anglia

Locul III : Luiza Feroiu, studentă anul III, Jurnalism.