S-au ales cu pedepsele reduse! / Amendă penală pentru fostul primar din Malu Mare în dosarul incidentelor violente din campania electorală din 2012

0
442

Curtea de Apel Craiova a pronunțat, marți, 17 aprilie a.c., hotărârea definitivă în dosarul în care fostul primar al comunei Malu Mare, Alexandru Dicu, a fost condamnat, pe fond, de judecătorii de la Tribunalul Dolj, la 1 an şi 10 luni de închisoare cu suspendare şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii, pentru instigare la lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Este vorba despre dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj l-au trimis în judecată, alături de alte şapte persoane, pentru un incident violent, petrecut în campania electorală de la alegerile locale din 2012, în timpul căruia susţinătorii primarului în funcţie la acel moment, Alexandru Dicu, s-au încăierat cu simpatizanţii candidatului PPDD. Curtea de Apel a redus pedeapsa fostului edil la 5.400 lei amendă penală. Și ceilalți inculpați s-au ales cu pedepsele reduse la apel, după ce, pe fond primiseră închisoare cu suspendare.

Reamintim că, pe 4 octombrie 2016, s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului primar din comuna Malu Mare, Alexandru Dicu, alături de David Constantin Mătuşa, Marian Marius Fugaru zis Moni, Constantin Cosmin Fugaru zis Neamţu, Gheorghe Rogojinaru, Ion Ursu, Marin Sbora şi Stelică Mătuşa. Procurorii au reţinut că, pe 7 iunie 2012, în jurul orei 22.30, Stelică Mătuşa a fost sunat de fiul său, David Constantin, care i-a spus că observase o dubă, de culoare albă, din care mai mulţi bărbaţi aruncau în curţile cetăţenilor baxuri de hârtie igienică care aveau fiecare ataşat un afiş cu fotografia lui Alexandru Dicu, sub care era mesajul: „L-ai folosit? Aruncă-l! Păstraţi comuna curată!”. Despre aceste manifeste electorale a fost informat telefonic și Alexandru Dicu, care s-a revoltat, solicitând susţinătorilor săi oprirea persoanelor respective. Imediat, Marian Sbora zis Porcu, Gheorghe Rogojinaru, Stelică Mătuşa, Constantin Cosmin Fugaru zis Neamţu şi Ion Ursu s-au urcat într-un Opel Astra, condus de cel din urmă, şi au plecat în direcţia indicată de Dicu, l-au prins pe Claudiu Tudor Teodorescu, l-au băgat cu forţa în Opel, unde a fost bătut de Rogojinaru, Stelică Mătuşa şi Fugaru. Un alt grup a venit cu un BMW condus de fiul lui Stelică Mătuşa (minor la momentul respectiv), însoţit de Marius Marian Fugaru zis Moni, care a blocat duba în care se aflau Emil Iovu și Titel Marius Stănică (candidat la funcţia de consilier local din partea PPDD). Au venit şi bărbaţii cu Opelul, dar și primarul, cu toţii năpustindu-se asupra dubei. Procurorii au mai reţinut în rechizitoriu că, în timp ce se afla pe partea stângă a autoutilitarei, Alexandru Dicu l-a lovit cu pumnii pe Iovu și i-a instigat pe ceilalţi inculpaţi să comită acte de violenţă.

Pe 14 decembrie 2017, judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au condamnat pe toţi inculpaţii la pedepse cu suspendare, după ce, în cursul procesului, au ajuns la înţelegere cu victima (s-a semnat acord de mediere în acest sens). Astfel, Alexandru Dicu a primit 1 an şi 10 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii; David Constantin Mătuşa – 3 ani închisoare cu suspendare; Marian Marius Fugaru – 1 an şi 10 luni închisoare cu suspendare; Constantin Cosmin Fugaru – 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendare; Ion Ursu – 1 an şi 2 luni închisoare cu suspendare; Gheorghe Rogojinaru – 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendare; Marin Sbora – 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare, iar Stelică Mătuşa a primit 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare.

Inculpații au declarat apel, iar marți, 17 aprilie a.c., Curtea de Apel Craiova le-a admis apelurile și le-a scăzut pedepsele: „Admite apelurile Parchetului, al inculpaţilor Dicu Alexandru, Fugaru Marian Marius, Ursu Ion, Sbora Marin, Rogojinaru Gheorghe, Fugaru Constantin Cosmin şi al părţilor civile Stănică Marius Titel şi Teodorescu Claudiu Tudor. Desfiinţează sentinţa penală în parte sub aspectul laturii penale şi civile. Condamnă pe inculpatul Dicu Alexandru la pedeapsa de 5.400 lei amendă penală (180 zile amendă penală x 30 lei)”, se arată în hotărârea instanței. Marian Marius Fugaru a primit 2500 lei amendă penală; Constantin Cosmin Fugaru -1 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare; Ion Ursu – 9 luni închisoare cu suspendare; Gheorghe Rogojinaru -1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare și Marin Sbora -1 an închisoare, cu suspendare. Hotărârea Curții de Apel Craiova este definitivă.

Alexandru Dicu a mai fost trimis în judecată într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Craiova.