Pregătit pentru Primăria Craiova / Horaţiu Buzatu îşi lansează programul

0
456

Mâine, începând cu ora 18.00, în sala C. Brâncuşi a hotelului Ramada Plaza, va avea loc prezentarea programul pe care Dan Horaţiu Buzatu se angajează să-l realizeze dacă va câştiga fotoliul de primar. Alături de arh. Dan Horaţiu Buzatu, preşedinte al Partidului Mişcarea Liberală se vor afla personalităţi ale vieţii publice din oraşul nostru şi numeroşi susţinători. „O nouă viziune şi un proiect sănătos pentru dezvoltarea Municipiului Craiova. Cu experienţă managerială şi profesională, cu dedicare şi spirit de echipă reuşim să repornim Craiova pe un drum drept. Programului meu conţine soluţiile la câteva dintre cele mai importante probleme pe care le-am identificat în urma discuţiilor purtate cu craiovenii. Avem nevoie de o administraţie nouă, scoasă de sub zodia corupţiei dar şi de o nouă viziune care să readucă strălucirea pierdută a Craiovei.
Împreună cu toţi cei care cred în acest proiect, sunt gata să construiesc pentru viitorul nostru”, precizează arh. Dan Horaţiu Buzatu, într-un comunicat de presă.