Borc, după negocierile cu minerii: Vor fi disponibilizări, dar nu se închide CEO

0
308

Vicepremierul Costin Borc a declarat, ieri, după discuţiile cu o delegaţie a minerilor, că vor fi disponibilizări, dar nu se va închide Complexul Energetic Oltenia, urmând să aibă loc bilunar întâlniri între guvernanţi şi mineri. “Am un mare respect pentru manifestaţia dumneavoastră. Am discutat cu liderii de sindicat, nu se închide şi nici nu s-a discutat vreodată să se închidă CEO, ca să fie clar. Am stabilit, împreună cu liderii de sindicat să ne întâlnim, fie la Bucureşti, fie la Târgu Jiu, la fiecare două săptămâni, să punctăm fiecare din lucrurile pe care le-am convenit în aşa fel încât CEO să devină societatea fanion a energiei româneşti, aşa cum trebuie să fie. Voi veni la Târgu Jiu”, le-a spus vicepremierul Costin Borc, minerilor care protestau în faţa Guvernului.

Cât priveşte restructurările, Borc a declarat că este important ca ele să se facă cu respectul cuvenit faţă de oameni, “cu venituri de completare şi cu salarii pentru cei care vor fi disponibilizaţi”. Pe de altă parte, minerii i-au strigat vicepremierului “Dacă ne minţiţi, nu vă iertăm” şi “Veniţi în carieră să vedeţi ce situaţie avem acolo”. Minerii, care au plecat pe jos acum o săptămână din faţa Sucursalei Electrocentrale Rovinari, spun că vor să le fie acordate creanţele. În plus, oamenii sunt nemulţumiţi de propunerea Complexului Energetic Oltenia, care a anunţat că 2.000 de oameni ar trebui să fie disponibilizaţi începând cu data de 1 iulie.