Reuniunea diplomatică, la nivel înalt, de la Geneva, în formatul anunţat – Rusia, Ucraina, SUA, UE – s-a materializat până la urmă într-un acord convenit asupra etapelor menite să dezescaladeze criza. Kievul rămâne sceptic în urma acordului încheiat, care prevede: dezarmarea grupurilor înarmate ilegal, actualmente active în Ucraina; evacuarea clădirilor publice ocupate; stoparea acţiunilor violente, de intimidare şi provocare; amnistia manifestanţilor proruşi, arestaţi, exceptându-i pe cei răspunzători de crime. Nimic despre Crimeea, nimic despre trupele ruse staţionate la frontiera ucraineană. Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a spus pentru Interfax că „n-are încredere în partea rusă”, în timp ce Serghei lavrov, şeful diplomaţiei de la Moscova, a insistat asupra faptului că Ucraina se află „în pragul războiului civil”, propunând revizuirea Constituţiei, încât să fie oferit un plus de autonomie regiunilor din est. Schematic, o astfel de abordare expusă repetat ar putea fi decriptată astfel. De-a lungul anilor, diplomaţia rusă a refuzat să considere Europa ca un ansamblu serios în materie politică. Pentru ea, europa n-a fost altceva decât o piaţă comună, politic discutând separat cu fiecare ţară europeană şi în particular cu tenorii precum Franţa, Germania, Marea Britanie. Odată cu lansarea proiectului unui parteneriat oriental de către UE, care urma să „asambleze” Ucraina, Moldova, Belarus, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan, Moscova a început să ţină cont de Europa, în pofida slabei sale coordonări politice. Dorindu-se prima putere economică mondială, cu 505 milioane locuitori, o redutabilă maşină militară, un potenţial nuclear deloc neglijabil, de care dispun Franţa şi Marea Britanie, UE rămâne şi coloana vertebrală a NATO. În faţa acestui colos european, Rusia face o palidă figură. Puterea sa economică, dar şi populaţia, sunt derizorii în comparaţie cu UE. Participă la economia mondială cu 4%, în timp ce UE participă cu 23%. Dintr-o nostalgie a imperiului sovietic destrămat, Vladimir Putin a dorit să creeze Uniunea Eurasiatică. Aliaţii săi din proiectul avut în vedere – Kazahstan şi Belarus – nu pot contribui la o manieră substanţială la materializarea acestuia. Împreună, cele trei ţări contează pe 170 milioane persoane. Rusia şi Kazahstanul îşi bazează PUB-ul pe valorificarea hidrocarburilor, în timp ce Belarusul trăieşte prin ajutorul Rusiei. Armenia, luată în discuţie, n-are decât 3 milioane de locuitori şi o situaţie economică precară. Cu Ucraina alături, Rusia era o putere regională. Reataşarea, sub o formă sau alta, a Ucrainei a fost îndelung gândită. Până la semnarea Acordului de asociere cu UE, care a deturnat definitiv această ţară de la Uniunea Eurasiatică, în curs de constituire, momentan existând o Uniune Vamală între Rusia, Belarus şi Kazahstan. Pentru ce, atunci, această revoltă subită în estul Ucrainei? Pentru elementarul motiv ca regiuni precum Doneţk, Lugansk, Harkov să se proclame mici republici independente, pentru a se reuni în sânul unei federaţii care să adere ulterior la uniunea Eurasiatică. Calculele sunt bine făcute, numai că, paradoxal, Vladimir Putin, potrivit editorialistului de la „Washington Post”, David Ignatius, nu face altceva decât aplică tactica utilizată de Ronald Reagan contra a ceea ce denumea „imperiul răului”. Pentru a pune URSS în genunchi, cursa înarmării şi războiul stelelor fiind o capcană, Ronald Reagan a declanşat o operaţiune de destabilizare contra regimurilor favorabile Moscovei din Nicaragua până în Angola şi Afganistan. Acţiunile clandestine, ameninţate de miliţiile locale, au fost ajutate de consilieri, experţi, mercenari fără uniforme şi ecuson, expediaţi în secret în aceste ţări de SUA. Contras în Nicaragua, mujahedinii în Afganistan şi, în aceeaşi manieră, „Solidarnost”, cu Lech Walesa, în Polonia, au participat la destabilizarea imperiului rus. Acordul diplomatic pentru soluţionarea crizei din Ucraina reprezintă un pas. Dar nu este nici o certitudine că va fi aplicat, sub supravegherea USCE, aşa cum s-a stabilit, încât Washingtonul rămâne prudent, iar Bruxellesul va continua eforturile pentru susţinerea ucrainei din punct de vedere economic, financiar şi politic, cum s-a exprimat Catherine Ashton. Mai ales că după anunţarea acordului, separatiştii proruşi care ocupă sediul guvernamental din Doneţk, au declarat că nu vor părăsi locul, aşa cum au făcut partizanii Kievului pe „Maidan”, Piaţa Independenţei din Kiev.
