Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește astăzi, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 16.30, lansarea volumului „Polițiști pe… tocuri. Catrene, epigrame și madrigaluri”, autor Nana Ileana Filip. Invitați: Cristina Bălășoiu – președinte al Cenaclului „Literatura la noi acasă”, poet, critic literar, epigramist; Lia Maria Gașpar – pictor și poet; prof. Carmen Ștefănescu – poet, epigramist, critic literar; prof. Alexandra Nicola; Cornelia Georgescu – scriitor, epigramist; Rodica Nicoleta Ion – scriitor, epigramist, poet, critic literar; Mimi Ghiță – muzician; Victoria Preoteșescu – membră a Cenaclului „Literatura la noi acasă”; prof. Titu Vasile – istoric, critic literar; Diodor Firulescu – poet; Lorin Cimponeriu – poet, critic literar, istoric; Ion Răduț – poet, critic literar; Adrian Sora – blogger.
Nana Ileana Filip este membră a Societății Scriitorilor Olteni – „Mihai Duțescu”, a Cenaclului Epigramiștilor Olteni și prim-vicepreședinte al Cenaclului „Literatura la noi acasă”, fondat de poeta Cristina Bălășoiu, cenaclu care își desfășoară activitatea în fiecare a treia zi de vineri a lunii, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, începând cu data de 20 octombrie 2017. A publicat peste 20 volume de poezie în colectiv sau individual, două volume științifice în domeniul asistenței sociale, o carte de proză scurtă, romane de dragoste – două volume. A publicat în mai multe antologii colective și a coordonat două volume de poezie religioasă și de dragoste.
Biroul de presă
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”