Se deschide Salonul Fotoclubului vâlcean „Floarea de Colț”

0
364

La Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova are loc astăzi, ora 19.00, vernisajul Salonului Fotoclubului „Floarea de Colț” din Râmnicu Vâlcea. Expoziția cuprinde 65 de lucrări alb-negru și color din aproape toate genurile artei, realizate de 18 artiști fotografi. La eveniment și-a anunțat participarea o parte din membrii fotoclubului, împreună cu președintele acestuia, Ioan Ciobotaru.

La inițiativa artistului fotograf Mircea Anghel, președinte al Fotoclubului „Mihai Dan Călinescu”, de câțiva ani membri ai acestui fotoclub craiovean s-au înscris în Fotoclubul „Floarea de Colț” și, prin reciprocitate, vâlcenii au devenit membri ai fotoclubului craiovean. „Este o modalitate foarte bună de intensificare a colaborărilor dintre cele două fotocluburi, de a participa unii la activitățile celorlalți și de a consolida relații între membrii noștri”, spune col. (r.) Mircea Anghel – A.FIAP.

Salonul Fotoclubului „Floarea de Colț” din Râmnicu Vâlcea cuprinde 65 de lucrări alb-negru și color din aproape toate genurile artei, realizate de 18 artiști fotografi. Este vorba despre Nicolae Sotir – E.FIAP, Trestian Găvănescu – A.FIAP, Laurențiu Mărgineanu – A.FIAP, Ioan Ciobotaru – AAFR, Iulian Vega, Daniel Chiosilă, Dragoş Ionescu, Julien Oncete, Cătălina Flaminzeanu, Traian Rădulescu, Paul Balanca, Răzvan Dumitrescu, Irina Cristian, Cătălin Nimigeanu, Mircea Băduţ, Mircea Anghel – A.FIAP, Alexandra Fira și Bogdan Panait, ultimii trei fiind și membri ai fotoclubului craiovean. „Este o colecție de autori deosebit de valoroasă, așadar îi invităm pe iubitorii de fotografie din Craiova să vină să o vadă”, a adăugat Mircea Anghel.

Salonul Fotoclubului vâlcean „Floarea de Colț” a primit Diploma de Patronaj a noii asociații de fotografie naționale „DACICA” – Societatea Română de Artă Fotografică, înființată la Craiova încă de anul trecut. Lucrările din cadrul expoziției au mai fost prezentate și la Galeriile de Artă „ARTEX” din Râmnicu Vâlcea pe data de 17 ianuarie a.c., în cadrul Lunii Fotografiei din România.

Fotoclubul „Floarea de Colţ” din Rm. Vâlcea a luat fiinţă în anul 1985, iar din anul 1988 a devenit persoană juridică. În perioada 1988-1996 a organizat şase saloane naţionale şi unul internaţional de artă fotografică în municipiul Rm. Vâlcea, devenind, astfel, printre cele mai cunoscute fotocluburi din ţară. Membrii săi au participat şi au obţinut premii la numeroase saloane de artă fotografică de pe întreg mapamondul, doi dintre aceştia, Trestian Găvănescu şi Laurenţiu Mărgineanu, fiind distinşi, în anul 1991, cu titlul de Artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (A.FIAP). După o pauză de 14 ani, din 2010, fotoclubul şi-a reluat în forţă activitatea.