Colocviul “Constantin Belea” la Casa Universitarilor

0
299

Asociaţia Generală a Inginerilor din România, Sucursala Dolj şi Societatea Română de Automatică şi Informatică Tehnică, Filiala Craiova-Dolj organizează mâine Colocviul “Constantin Belea”.

 În cadrul evenimentului care se desfăşoară la Casa Universitarilor din Craiova, începând cu ora 18.00, va fi evocată personalitatea prof. dr. docent Constantin Belea – fondatorul Şcolii de Automatică din Craiova, fost prorector al Universităţii din Craiova. Evocarea va fi făcută de prof. dr. ing. Vladimir Răsvan, vicepreşedinte STRAITT. La eveniment vor participa cadre didactice ale Universităţii din Craiova, membri ai Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, Sucursala Dolj precum şi Natalia Belea, fiica profesorului Constantin Belea. În partea a doua a colocviului, intitulată “Inginerie şi artă”, participă ing. Jianu Liviu-Florian, membru al Societăţii Oltenilor Scriitori, absolvent al Universităţii din Craiova, Secţia Automatizări şi Calculatoare, promoţia 1986, fost student al profesorului Constantin Belea.