Guvernul va suplimenta fondurile pentru Prima Casă cu 90 de milioane de euro

0
373

Guvernul va suplimenta plafonul de garanţii pentru programul Prima Casă cu 400,5 milioane lei (90 de milioane de euro), sumă realocată de la programul de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, întrucât nu au fost acordate garanţii din lipsă de cereri.

„Prin acest proiect de act normativ venim în sprijinul persoanelor care au depus dosare la bănci pentru a obţine credite cu garanţii guvernamentale prin programul Prima Casă – şi ştim că sunt la băncile partenere programului foarte multe dosare în lucru – şi, prin urmare, dăm curs solicitărilor primite din partea finanţatorilor”, a declarat într-un comunicat ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu.

Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, MFP propune realocarea pentru sumei din plafonul destinat Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României. Din plafonul pentru acest program, de 100 de milioane de euro (415 milioane lei) pentru acest an, nu a fost acordată nicio garanţie, întrucât nu au fost depuse cereri.

Ritmul de depunere al solicitărilor de garantare a ajuns la circa 140 solicitări/zi pentru programul Prima Casă.

Guvernul a mai suplimentat recent plafonul de garanţii, prin realocarea sumelor neutilizate pentru achiziţiile de locuinţe construite de ANL, din plafonul de 500 de milioane de lei, astfel încât să poată fi folosite pentru orice tip de locuinţă în cadrul programului, pe fondul solicitărilor de suplimentare a banilor.

FNGCIMM a acordat în acest an circa 17.400 de garanţii în cadrul programului guvernamental pentru credite de aproximativ 2,8 miliarde lei, valoarea finanţării medii fiind de 160.000 lei.

De la lansarea programului, în a doua jumătate a anului 2009, au fost acordate peste 124.809 garanţii, pentru finanţări în valoare de peste 10,6 miliarde lei, cu o valoare medie a finanţării de 38.216 euro. Aproape o treime (31%) din valoarea garanţiilor a fost pentru imobile construite în perioada 2008-2014.

Programul Prima Casă s-a derulat atât în valută cât si în lei, până la jumătatea anului 2013, când prin hotărâre de guvern s-a instituit numai creditarea în lei. Băncile participante la program sunt BRD, CEC, BCR, Transilvania, Leumi, Credit Agricole, Raiffeisen, Bancpost, Alpha Bank, Intesa Sanpaolo, Millennium, UniCredit, Piraeus, ING şi MARFIN.