„Rabla”: AFM propune prelungirea cu o lună a termenului până la care persoanele juridice se pot înscrie la producătorii auto

0
990

Persoanele juridice acceptate în programul „Rabla” 2014 ar putea să se înscrie la producătorii auto validați până la 29 noiembrie 2014, data fiind amânată cu o lună față de termenul inițial, prevede proiectul de Ordin referitor la Ghidul de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului Auto Național, supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice (MMSC).

„Având în vedere faptul că instituțiile publice ale căror dosare de acceptare în program au fost aprobate de Administrația Fondului pentru Mediu se află în faza derulării procedurilor de achiziție publică în vederea cumpărării autovehiculelor noi, existând riscul de a nu respecta termenul prevăzut în cuprinsul Ghidului (…) se propune modificarea art. 15 alin. (2) din Ghid, prin prelungirea termenului până la care proprietarii acceptați pot solicita unitățile prin înscrierea la unul dintre producătorii validați care au încheiat contract de finanțare nerambursabilă cu Autoritatea, respectiv până la data de 29 noiembrie a anului de desfășurare a programului”, se arată în document.

Dezbaterea publică a proiectului de Ordin privind modificarea articolului 15 din Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului Auto Național este deschisă până la data de 26 octombrie 2014, iar persoanele și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii la sediul AFM din București. Prima sesiune de depunere și validare a dosarelor pentru persoanele juridice și instituțiile publice din Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2014, pentru care AFM a alocat un număr de 3.000 de tichete, a fost deschisă în data de 30 aprilie 2014.

În acest an, voucherele sunt alocate electronic în sistemul informatic gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, iar dosarele se vor depune la sediul instituției. Prin Programul „Rabla”, AFM a emis 3.000 de tichete pentru persoanele juridice și instituțiile publice. În cele șase etape anterioare de evaluare și validare a dosarelor depuse de persoanele juridice și instituțiile publice în Programul „Rabla 2014” au fost analizate în total 1.807 dosare dintre care 673 de dosare au fost acceptate pentru 2.310 autovehicule și 1.134 dosare au fost respinse.