Din media spre administraţia locală!

0
1811

Nu mai este demult o surpriză, când un ziarist intră în politică. Exemple sunt destule. Unii clachează prematur, alţii reuşesc, confirmând o croială mai aparte. Cristian Vasilcoiu, aflat pe lista de consilieri locali municipali din partea PSD, şi-a început „drumul în viaţă” la cotidianul „Cuvântul Libertăţii”, alături de mulţi alţi tineri, ispitiţi de presă. Prin 2000, îmi remintesc, a venit în redacţie exprimându-şi timid dorinţa de a fi angajat în premieră. Terminase Liceul de Informatică „Ştefan Odobleja” din Craiova, făcuse o şcoală post-liceală „Felix Anderca” de jurnalism şi avea mai puţin de 50 kg cu pantofi cu tot. A făcut, cum se spune, ucenicia vreo 2-3 ani, şi n-a uitat asta, integrându-se într-un colectiv tânăr, cu deplină libertate de exprimare, în care s-a detaşat prin hărnicie şi perseverenţă. Devenea livid, dacă nu avea un eveniment, într-o vreme în care nu apăruse internetul. A lucrat după 2003 la încă vreo două-trei publicaţii din Craiova, a plecat temerar în Capitală, pentru a fi întâlnit, totalmente dezinhibat la „Gardianul”, „Adevărul”, „Evenimentul Zilei”, „QMagazine”, „Realitatea TV”, „B1 TV”, „Cotidianul”, „Libertatea”, „Digi24”. Peste tot, în ipostaza reporterului veritabil, harnic şi bine informat, niciodată străin de vreun eveniment de prima pagină sau de breaking-news. Oricum tenace şi operativ. Rezistent la stres. Neavând pagină de Facebook nu sunt la curent cu mesajele sale din actuala campanie electorală, dar oricum altceva merită dezvăluit. La „Cuvântul Libertăţii” în vremea când a lucrat, „adjunctă” era chiar actualul deputat şi candidat la Primăria Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, care în Capitală, ca ministru al Muncii, în actuala legislatură, şi l-a luat consilier, după ce „Cristi” terminase de ani buni dreptul la Facultatea „Nicolae Titulescu” din Craiova, ceea ce l-a obligat bineînţeles să se califice de acum în Dreptul Muncii. Şi chiar şi-a finisat cunoştinţele într-o materie tehnică din cale afară, cu destule capcane. Are familie reuşită cu doi copii şi crede –ceea ce nu surprinde- în candidatura Liei Olguţa Vasilescu la Primăria Craiova. Temă de reflectare: când nişte oameni tineri ajung să se cunoască bine şi să facă echipă, investind încredere reciprocă, n-ar trebui să mire pe nimeni, deşi în zilele noastre ce nu mai este de mirare. Cristian Vasilcoiu nu este un pariu pentru autorul acestor rânduri, e doar un tânăr, cu destule disponibilităţi, care ştie ce este camaraderia adevărată, ce este recunoştinţa, loialitatea şi mai ales… caracterul. Sunt convins că îl vom vedea în noul Consiliu Local Municipal, unde îşi va face auzită vocea, dovedindu-se receptiv şi util comunităţii. Extras din media, ştie ce înseamnă transparenţa oricărui demers administrativ, relaţia cu presa, şi cu siguranţă nu va uita că a fost jurnalist. Dacă locuri vacante sunt destule în media, tot atât de adevărat este că şi în Consiliul Local Municipal este nevoie de valoroşi consilieri locali, puşi în slujba comunităţii. Cristian Vasilcoiu va fi cu siguranţă unul dintre ei. Şi sper, unul dintre cei mai buni, fiindcă în viaţă a plecat „de jos”, cunoaşte Craiova în toate cartierele ei, are ochi şi mai ales ştie ce înseamnă umilinţa. Numele lui se află pe lista de consilieri locali PSD Craiova. Şi garantează, alături de alte nume, care reverberează în spaţiul public, o bună echipă.