Formaţiunile noroase care au provocat fenomenele de duminică au avut o înălţime de 12-13 kilometri

0
384

meteoÎn vestul, nord-vestul şi centrul ţării s-au cumulat toţi factorii iar parametrii atmosferici au avut potenţialul maxim pentru formarea fenomenelor extreme, este explicaţia meteorologilor pentru furtuna de duminică în urma căreia 8 persoane şi-au pierdut viaţa şi aproape 140 au fost rănite. Este o situaţie care nu este foarte întâlnită şi a fost generată de deplasarea extrem de rapidă a sistemelor noroase asociate frontului atmosferic în deplasare dinspre sud est spre nord vest ceea ce a determinat creşterea intensităţii vântului la nivelul solului, a explicat, meteorologul de serviciu Teodora Cumpănaşu pentru emisiunea 1 Matinal a TVR.

Formaţiunile noroase au avut o înălţime de 12-13 kilometri.

În astfel de situaţii meteorologii emit atenţionări generale sau pentru fenomenele periculoase imediate, care sunt trimise administraţiilor locale, către Guvern, către ministere şi către publicul larg, explicat meteorologul Teodora Cumpănaşu. Pentru ziua de astăzi nu sunt aşteptate fenomene deosebite. Vor fi câţiva nori răzleţi dar care nu pun probleme. Vântul va fi moderat în zona montană sau înaltă. În această noapte apar ploi în sud şi în zonele înalte, însă vor fi precipitaţii liniştite.

De marţi după-amiază este în creştere gradul de instabilitate atmosferică pentru zonele de deal şi de munte în partea, de nord, nord est şi centru dar nu se aşteaptă ca acestea să atingă intensitatea celor de duminică, chiar dacă aversele cu tunete şi fulgere vor fi asociate pe alocuri cu rafale de vânt.