Doamna Emilia Neagu, din Craiova, o „reformatoare” vizionară, cum se doreşte, administratorul unei firme imobiliare, avidă de sarcasme, ţâfnoasă, într-o perpetuă surescitare, are propriile exigenţe de la Primăria Craiovei. Ca mai fiecare dintre noi. Numai că domnia sa participă la şedinţele Consiliului Local Municipal, aproape cu regularitate, le înregistrează şi apoi, nu rareori, comentează în spaţiul virtual, intrată în transă coşmărească, încercând să seducă prin vehemenţa justiţiarismului său de operetă. Ce mai la deal, la vale, lucrează cu spor. Înregimentată în artileria tunarilor orbi. Când are referiri la adresa primarului Lia Olguţa Vasilescu gândeşte cu năduf şi îi sare muştarul „de la Bunica la Dijon”. Nu prea înţelegi, dacă îi urmăreşti „creaţia”, în ce rol se găseşte la momentul vorbirii, deoarece rolurile se schimbă între ele şi iată o mostră: recent la 7 august a.c., Poliţia Locală Craiova a sancţionat-o, prin proces verbal de contravenţie, cu o amendă de 50.000 lei, pentru „aruncarea de deşeuri menajere şi reciclabile, pe terenul proprietate privată situat în Craiova, cartierul Cernele(…) înscris în Cartea Funciară nr. 53854 al localităţii Craiova, precum şi peste gardul împrejmuitor ce separă terenul proprietate publică a municipiului Craiova (cimitirul Dorobănţie) constituind un focar de infecţie şi poluând mediul înconjurător”. Fapta incriminată de agenţii Poliţiei Locale municipale se regăseşte dezvoltată în OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor, un act normativ prizat legislaţiei europene. Dar despre ce este vorba, mai concret? „Limba” de teren de circa 6 m lungime şi 2,80 m lăţime, pe care o posedă şi revendică firma sa, „muşcă” din hotarul cimitirului administrat de RAADPFL Craiova, domeniu public, de când ne ştim. Orice litigiu, în această materie, nu poate fi soluţionat nici de primarul Craiovei, nici de Consiliul Local Municipal, nici de RAADPFL, chiar cu riscantă bună-voinţă, ci numai şi numai de justiţie. Asta fără echivoc. Să deversezi însă, ostentativ, resturi menajere şi reciclabile, cu excavatorul, într-un perimetru ocupat de morminte ale pauperilor, este un gest mai greu de calificat, ca să ne ferim de cuvinte caustice. Prozeliţii doamnei, am observat, au un patos morbid şi narează emoţional, prin adeziune sinceră de politruci, lipsiţi de orice bun-simţ, salutând o… blasfemie. Încât nu le-ar strica o sfeştanie cu rostul ei, pentru purtare necuvincioasă şi poftă aiuritoare de baricadă. Există cuvinte pe care nu le-am înţeles prea bine, ca acela de profanare, fiindcă despre aşa ceva vorbim, pe baza faptelor. Totul într-un cimitir, cum este cel din Dorobănţie, exprimă spaima de moarte. Nu-i întotdeauna uşor să fii om, să realizezi că între cer şi acele trupuri întoarse spre el, nu există nimic, în afară de crucea obosită de trecerea timpului, pe care doar mâna celor vii o mai poate atinge. Pentru ei, cei duşi, fericirea îngerilor nu mai are niciun înţeles. Doar cerul dăinuie mai mult decât noi. Neîndoielnic, pentru desfrâu, trebuie să ai vocaţie. Tot tapajul nu e o inflaţie de fleacuri, nu e vorba nici de resentimente aprinse şi trecătoare, nici de prea mult aplomb şi prea puţină suferinţă. E vorba de altceva. Dar ne lungim cu vorba. Încerc să cred că doamna Emilia Neagu poate simţi, acum când vara stă să se răstoarne, o ruşine ascunsă, dacă realizează simbolistica faptei comise într-un moment de rătăcire. Deşi ne îndoim. Şi fiindcă „suferă” pentru adevăr, fără a fi bănuită de „ranchiună”, nefrământată de problema morţii altora, a caligrafiat pe pagina de Facebook, după primirea amenzii pomenite. „(…)Doamna olguţa (n.r. cu literă mică în semn de respect) puteţi să mai îmi daţi 5 amenzi de 50 mii bucata şi tot nu mă reduceţi la tăcere”. Deşi nu de tăcere e vorba, ci de respectarea legii. În aceşti termeni, credinţa şi corolarul ei (mântuirea) nu sunt decât o chestiune de „organizare”, o rapidă colecţie de indicaţii politically-correct, şi nu doar atât.
