Cătuşe pentru tineri

0
547

Ieri, 17 iunie, poliţişti din cadrul Servicului Investigații Criminale Dolj, cu sprijinul Secției 6 Poliție Craiova, au depistat o tânără de 20 de ani, din Craiova, pe numele căreia instanța de judecată a emis doua sentințe cu măsura educativă privativă de libertate a internării întru-un centru de detenţie pe o durată de patru ani, respectiv cinci ani pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt. Tânăra a fost încarcerată de poliţişti într-un centru de detenție. La activitate au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Dolj.  În aceeaşi zi, polițiști din cadrul Poliției Orașului Băilești au depistat un tânăr de 29 de ani, din Băilești, pe numele căruia instanța de judecată a emis un mandat 11 luni și 20 de zile închisoare, pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate.  Cel în cauză a fost încarcerat în penitenciar.