4th International Conference Educational Role of Language la Facultatea de Litere

0
435
În perioada 17-18 iunie 2019, Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova va găzdui cea de a patra ediţie a conferinţei internaţionale Educational Role of Language – From theory to practice, from practice to theory, organizată în parteneriat cu University of West London (Marea Britanie), Education Academy of Vytautas Magnus University (Lituania) şi Universitatea din Gdańsk (Polonia).
Conferinţa oferă un cadru propice pentru dezbateri asupra raportului dintre limbă, pe de o parte, şi educaţie, cultură, metodologie şi personalitate, pe de altă parte. Aceste relaţii vor fi aprofundate din perspectiva determinărilor teoretice şi a manifestărilor practice.
Conferinţa va include prezentări şi comunicări susţinute de cercetători din 16 ţări din Europa, Asia şi America de Nord: România, Polonia, Norvegia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Islanda, Lituania, India, Oman, Georgia, Ungaria, Bulgaria, Federaţia Rusă, Coreea de Sud, Japonia, Slovacia.
Lucrările conferinţei se vor desfăşura în Aula „Mihai I al României”, clădirea centrală a Universităţii din Craiova şi la Casa Universitarilor. Coordonatorii conferinţei: conf.univ.dr. Monica Tilea, Universitatea din Craiova şi dr. Michał Daszkiewicz, Universitatea din Gdansk.