Fără vedeta Eto’o?

0
361


Învinse la debut de Mexic şi Brazilia, Camerun şi Croaţia se vor înfrunta în acestă noapte într-un meci în care ambele au nevoie ca de aer de-o victorie. Selecţionata africană ar putea fi însă văduvită de cel mai exponenţial jucător al său, Samuel Eto’o.

Integralist contra “aztecilor”, Eto’o a acuzat zilele trecute probleme la genunchiul drept, motiv pentru care a fost declarat incert pentru viitoarele partide ale “Leilor neîmblânziţi”: “Are o problemă la genunchiul drept. El s-a mai confruntat cu această accidentrare şi în finalul sezonului cu Chelsea. Nu s-a antrenat în aceste zile”, a afirmat luni, seleţionerul Volker Finke.

Modrici – apt

De cealaltă parte, aflat într-o situaţie identică după meciul cu Brazilia, play-makerul croat Luka Modrici a fost anunţat valid pentru jocul cu Camerun: “Luka a resimţit o durere după ce a fost faultat la meciul cu Brazilia. El a efectuat un RMN care a arătat că nu este vorba de nici o fractură, iar ligamentele nu au fost afectate”, a anunţat federaţia croată, care a precizat că jucătorul are şanse mari să prindă chiar un loc de titular.

Pentru partida în compania Camerunului, Niko Kovaci poate conta şi pe Mario Mandzukici, suspendat contra Braziliei.

Croaţia şi Camerun nu s-au mai întâlnit niciodată până acum.

Camerun – Croaţia

Stadion: Arena Amazonia – Manaus, astăzi, ora 1:00, TVR 1

Echipe probabile

Itanjde – Nounkeu, Nkoulou, Chedjou, Assou-Ekotto – A. Song, M’Bia, Enoh – Chupo-Moting, Eto’o (Webo), Salli. Selecţioner: Volker Finke.