Pacient cu COVID-19, în Filiași

0
707

În această seară, un pacient al Compartimentului de Primiri Urgenţe al Spitalului Filişanilor, în vârstă de 67 ani, a fost transferat  la Spitalul Clinic de Boli lnfecțioase si Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova, în urma confirmării testului pentru COVID-19. Imediat a fost declanşată ancheta epidemiologică şi s-a stabilit că bărbatul a stat internat în Compartimentul pentru Primiri Urgenţe, pe circuitul special amenajat pentru aceste situaţii. Au fost prelevate 23 de probe de la cadre medicale şi personal CPU din spitalul din Filiaşi, urmând ca acestea să stea în izolare la domiciliu pentru 14 zile. Prin urmare, informează Instituția Prefectului – Județul Dolj, activitatea Compartimentului pentru Primiri Urgenţe va fi suspendată în această perioadă. A fost efectuată dezinfecţia întregului spaţiu în care funcţionează CPU. Numărul persoanelor confirmate cu COVID-19, din Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova a ajuns, astfel, la 11.