Minor, acuzat de viol asupra unei minore

0
2

Poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Băilești au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr de 17 ani, din municipiul Băilești, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor.

Pe 25 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați de o minoră de 14 ani, din comuna Goicea, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei infracțiuni de viol. Din cercetările efectuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, s-a stabilit că, în noaptea de 23 spre 24 iulie a.c., minora ar fi plecat cu o altă minoră de 16 ani la un imobil din municipiul Băilești, unde ar fi întreținut raporturi sexuale cu un tânăr pe care nu-l cunoaște.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, a fost identificat un tânăr de 17 ani, din municipiul Băilești, bănuit de comiterea faptei.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți și-a însușit propunerea procurorului de caz și a emis mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *