Cititul în epoca lui COVID-19: „Decât panicat, mai bine cultivat!”

0
782

 

Autoritățile recomandă ca în următoarele zile să ieșim cât mai puțin din case. Timpul de care ne bucurăm acum îl putem dedica celor dragi sau chiar nouă. O cană de lapte și o carte scoasă de pe raftul din bibliotecă este tot ce ți-ai putea dori, iar dacă deja le-ai citit de cel puțin 50 de ori, o alternativă ar fi cărțile în format electronic sau audio.

În contextul epidemiei de coronavirus, cele mai multe spații culturale au fost închise publicului, iar ce rămâne oamenilor este mediul online care oferă carți audio sau în format electronic.

„Decât panicat, mai bine cultivat!, acesta este motto-ul după care mă ghidez. Am văzut la unul dintre supermarket-urile din oraș foarte mulți oameni călcându-se aproape în picioare pentru a cumpăra făină, mălai și conserve de toate felurile, dar niciunul la standul de reviste și cărți. Am analizat literă cu literă cărțile respective, iar pentru că mi-am dorit întreaga serie de cărți Instrumente mortale am ales să îmi cumpăr două dintre cele șase romane, iar pe restul să le descarc de pe Internet în format electonic.”, a spus Robert Anghel.

Tot el spune că a văzut deja ecranizarile cărților preferate și că așteaptă să compare filmele cu romanele. Autoarea Cassandra Clare îi va oferi tânărului băiat, prin seria de cărți Instrumente mortale portalul către o lume în care fantasticul primează. Cassandra Clare este o autoare americană cunoscută pentru cele mai bine vândute cărți ale sale, The Mortal Instruments.

Pentru cei care aleg varianta simplă, varianta audio a cărților iată unde le poți găsi:

  • CărțiAudio.eu
  • Libris.ro
  • Carteasonora.ro
  • Librivox.org
  • Elefant.ro