Doljul pe scurt, foarte pe scurt

1
417

În ultimii ani, cea mai mare procupare a primarilor din judeţul Dolj a fost legată de introducerea apei şi canalizării în comunele pe care le păstoresc. Este adevărat că i-au ajutat şi programele europene, care au alocat bani pentru astfel de proiecte. Unii dintre edili vor inaugura în doar câteva săptămâni aceste obiective, alţii au lucrările într-un stadiu destul de avansat şi speră că vor beneficia, cât mai curând, de sumele necesare pentru finalizarea proiectelor. Mai sunt încă primari care se plâng de întârzierea banilor pe OG nr. 7/2006. Cei mai mulţi dintre aleşii locali îşi îndreaptă privirile către Ministerul Mediului şi Ministerul Dezvoltării, de unde ar putea accesa fondurile necesare dezvoltării comunelor, în perioada următoare.  

 

Comuna Secu: Proiect eligibil pe Măsura 1.2.5

Adrian Popa

De departe, cea mai importantă aşteptare a autorităţilor locale din comuna Secu este legată de introducerea canalizării în localitate. Chiar dacă un proiect în acest sens a fost depus la Ministerul Mediului de mai bine de trei ani, un răspuns dinspre Bucureşti se lasă încă aşteptat. Reprezentanţii primăriei speră, totuşi, ca măcar anul acesta să obţină finanţarea pentru a putea demara lucrările cât mai curând posibil.

Un alt proiect important al comunei este pe Măsura 1.2.5 pentru îmbunătăţirea drumurilor de exploatare forestieră. Acesta este deja eligibil iar autorităţile aşteaptă să primească undă verde pentru putea demara lucrările. De câţiva ani buni, reprezentanţii primăriei aşteaptă să obţină banii necesari pentru a finaliza baza sportivă, dar şi podurile din comună, care fac legătura cu terenurile agricole ale localnicilor.  Ambele proiecte sunt pe pe OG nr. 7/2006.

„Noi am venit cu cofinanţarea şi podurile chiar sunt realizate în procent de 70%, dar mai avem nevoie de bani pentru a le finaliza. Dacă anul acesta ni se vor aloca sumele necesare le vom termina. De trei ani de zile avem depus un proiect la Ministerul Mediului pentru canalizare în comuna Secu. Sperăm că anul acesta cineva îşi va îndrepta privirea şi către localitatea noastră şi ne va fi aprobat. Mai sunt şi alte proiecte, dar acestea sunt cele mai importante”, a precizat Adrian Popa, primarul comunei Secu.

 

Apă curentă la Siliştea Crucii, în câteva săptămâni

Veste bună pentru locuitorii comunei Siliştea Crucii. În doar câteva săptămâni aceştia vor beneficia de apă curentă, proiectul de alimentare cu apă aflându-se, în momentul de faţă, într-un stadiu de finalizare de 85%. „Putem da drumul la apă, în câteva săptămâni, pe străzile principale, după ce vom face probele de laborator. Avem realizat în procent de 85% proiectul de alimentare cu apă în comuna Siliştea Crucii. Acest proiect a fost accesat pe O.G. nr. 577”, a declarat primarul comunei Siliştea Crucii, Laurenţiu Sandu.

Zilele acestea, în comună se munceşte de zor şi la amenajarea târgului săptămânal, o lucrare foarte importantă pentru comunitatea locală, care a fost demarată încă de anul trecut. Investiţia se realizează cu bani din bugetul local, iar primarul Laurenţiu Sandu a anunţat că, în două săptămâni, cel mai probabil, va avea loc inaugurarea. Tot din bugetul local va fi împrejmuit cu gard jumătate din cimitir şi va fi reabilitată o fântână comunală cu tradiţie în localitate. „Se pare că pentru proiectele mai mari în anul acesta nu prea sunt bani. De aceea ne vom rezuma să facem cât mai multe proiecte mai mici, care ţin de bunul mers al comunei, cu banii pe care îi vom avea la dispoziţie”, a mai spus primarul comunei Siliştea Crucii.

 

Tălpaş: Alimentare cu apă cu bani din sponsorizare

Gheorghe Casiu

Bugetul pe anul 2013 este aşteptat cu nerăbdare în toate localităţile doljene. În funcţie de fondurile pe care le vor avea la dispoziţie, autorităţile locale vor stabili şi care sunt priorităţile pentru acest an. O parte din primari s-au orientat însă şi către alte surse de finanţare pentru a realiza proiecte edilitare în comunele în fruntea cărora se află. Spre exemplu, comuna Tălpaş face parte din Grupul de Acţiune Locală (GAL), iar pe această iniţiativă autorităţile locale vor avea la dispoziţie 150 de mii de euro, bani pe care îi vor utiliza pentru asfaltarea drumului comunal  DC 169.

În prezent se află în lucru un pod, la care care se execută mai multe lucrări de consolidare. „Nu ştiu exact cifrele care ne vor veni de la Consiliul Judeţean Dolj, dar ceea ce pot să vă mai spun în mod sigur, este că din banii de sponsorizare de la OMV Petrom vom introduce apă în câteva puncte ale comunei Tălpaş”, a precizat Gheorghe Casiu, primarul comunei Tălpaş.

 

Primarul din Teasc vrea racordarea comunei la reţeaua de gaze Craiova-Calafat

Şi la Teasc principalele preocupări ale autorităţilor locale sunt legate de alimentarea cu apă a localităţii. Pe OG nr. 577, proiectul de alimentare cu apă este implementat în procent de 90%, în satul Secui. Tot pe OG nr. 577, în satul Teasc, au fost asfaltaţi 3 kilometri de drum din 18 kilometri. Dacă va primi fondurile necesare, primarul comunei Teasc, Cristinel Banu, spune că va continua acest proiect foarte important pentru comunitate. De asemenea, reprezentanţii Primăriei au în plan, tot pentru acest an, să renoveze cele două dispensare din comună, dar şi Căminul Cultural din Teasc. În plus, edilul şef îşi doreşte ca în viitorul apropiat comuna să fie racordată la reţeaua de alimentare cu gaze.

„Conducta de gaze Craiova-Calafat va traversa comuna noastră. Facem toate demersurile necesare pentru a racorda şi localitatea noastră la gaze. Ne dorim din toată inima să reuşim să ducem la bun sfârşit acest proiect. Acestea ar fi proiectele mari”, a afirmat Cristinel Banu, primarul comunei Teasc.

 

Proiect în valoare de un miliard de lei vechi la Teslui

Comuna Teslui are depus la Ministerul Dezvoltării un proiect în valoare de un miliard de lei vechi, pentru asfaltarea străzilor în satele Tartal, Fântânele, plus drumul comunal DC 45, care face legătura între Fântânele şi Teslui. Pentru Teslui, Viişoara, Urieni, tot la Ministerul Dezvoltării, a fost depus un proiect pentru asfaltare, tot în valoare de un miliard de lei vechi.

„Suntem pe final cu proiectul pe Măsura 3.2.2. În perioada următoare vom face procesul verbal de recepţie al lucrărilor. Cu un milion de euro am rezolva şi introducerea apei şi canalizării în satele Tartal, Fântânele. Am vorbit cu doamna ministru Rovana Plumb, şi în 2014, când se va da drumul la noul exerciţiu financiar al fondurilor europene vom depune un proiecte la Ministerul Mediului, pentru a introduce apă în restul satelor comunei Teslui”, a explicat primarul comunei Teslui, Costică Resceanu.

 

Primarul comunei Unirea: „Vrem să facem o piaţă în comună şi să modernizăm grădiniţa”

Marin Bădoiu

În comuna Unirea, va fi inaugurat în perioada următoare Căminul Cultural. Totodată pe OG nr. 7/2006 a fost implementat în procent de 10% proiectul de alimentare cu apă. „Din păcate în ultimii ani nu am mai primit bani, pentru că am avut culoarea politică roşie, neadecvată cu a celor de la guvernare. Vrem să facem o piaţă în comună şi să modernizăm grădiniţa. Din punctul meu de vedere, dacă vom reuşi să asflatăm şi să introducem canalizare, am rezolvat cea mai mare parte a problemelor din comuna Unirea”, a precizat Marin Bădoiu, primarul comunei Unirea.

MARIN TURCITU şi RADU ILICEANU

1 COMENTARIU

  1. Referitor la Primarul de la Unirea,nu cumva, este acelasi primar, care era, intr-u fel , amestecat cu probleme ale comisiei de lichidare si ,in instanta,ar fi intervenit printr-o Hotarare de Consiliu local, tocmai pentru a se stinge un litigiu , in care , dumnealui , ca fost presedinte al acesteia,era implicat in nu stiu ce afaceri necurate??!!Intrebam,nu…dam cu parul!! “Sursa” , culmea, e ca ne-a parvenit, printr-un personaj ,care avea stranse legaturi cu acea Primarie , el , la randul sau, interesat de anume recuperari de bani , iar, acei bani , tocmai conducerii Pimariei , nu-i putea obtine!Ce ti-e si cu…tot felul de increngaturi!!! Mai ales , cand ai si sotia, un fost magistrat!![domnul D , sotul doamnei D}

Comments are closed.