Principele Radu al Românei – prelegere despre “Libertate şi Dezvoltare”

0
266

Universitatea din Craiova a găzduit vineri, 15 martie, conferinţa “Libertate şi Dezvoltare”, susţinută de Atleţa Sa Regală, Principele Radu al României. Prelegerea “Libertate şi Dezvoltare” face parte dintr-un ciclu de patru astfel de manifestări, fiind ultima dintre ele. În anul 2010 au avut loc primele două conferinţe intitulate “Leadership” şi “Identitate şi securitate naţională”, iar în anul 2011, Alteţa Sa Regală, principele Radu al României a susţinut ce-a de-a treia prelegere intitulată “Democraţia şi instituţiile”. 

În deschiderea evenimentului, Horaţiu Buzatu, consilier în cadrul Ministerului Culturii, a afirmat că de 20 de ani România nu se îndreaptă în direcţia cea bună, motiv pentru care foarte mulţi tineri aleg să plece în străinătate, acolo unde reuşesc să se realizeze mai repede. “Auzim cu toţii din ce în ce mai des că trăim într-o lume lipsită de perspective, lipsită de repere morale, lipsită de adevăruri pe care să le acceptăm cu toţii, pe care să ni le asumăm. Privind de jur-împrejur, chiar de multe ori găsim motive în acest sens. Poate că nu întâmplător, de mai bine de 20 de ani de când se fac sondaje în România, constatăm că ţara noastră nu merge în direcţia cea bună. Cu toţii suntem de acord cu acest lucru şi ne întrebăm care este direcţia pe care ar trebui să o urmeze. Înainte de a ne da răspunsurile, constatăm că foarte mulţi tineri aleg calea exilului pentru că se pot realiza mai uşor în străinătate. Asistăm, de asemenea, la migraţia forţei de muncă şi din nefericire acest lucru nu se întâmplă doar în cazul muncilor necalificate, ci şi în cazul muncilor calificate. Ba chiar în ultima perioadă asistăm chiar la o plecare a capitalurilor pentru că, la rândul lor, companiile, fie ele româneşti sau străine, aleg să plece, sugrumate de fiscalitate şi de corupţie. Totuşi, în acest peisaj oarecum sumbru, există evenimente care ne sprijină şi care ne întăresc. Un astfel de eveniment a fost discursul Regelui Mihai în Parlamentul României în octombrie 2011. Un alt eveniment de aceeaşi valoare este şi efortul necontenit pe care Casa Regală îl face, astfel încât aceste realităţi să fie corectate, să li se aducă răspunsuri. Din această perspectivă trebuie să priviţi întâlnirea noastră de astăzi (n.r. – vineri, 15 martie), cea de-a patra la care participă Alteţa Sa Regală, Principele Radu”, a afirmat Horaţiu Buzatu, consilier în cadrul Ministerului Culturii.

“Democraţia presupune drepturi şi îndatoriri în societatea noastră”

Alteţa Sa, Principele Radu al României, le-a vorbit celor prezenţi la eveniment, studenţi, dar şi cadre didactice, despre libertatea cetăţenilor şi însemnătatea democraţiei în societatea românească. Acesta a mai vorbit despre dezvoltarea democraţiei în România din 1989 şi până în zilele noastre şi despre modificările apărute în urma înlocuirii monarhiei cu republica şi republicii cu democraţia. “Această ultimă întâlnire, într-un fel, încheie un angajament pe care mi l-am luat în faţa dumneavoastră. În cei 17 ani de activitate publică în calitate de membru al familiei regale am constatat că, pe măsură ce în Europa democraţia se adâncea, se petrecea un fenomen straniu de iresponsabilitate şi incompetenţă care se resimţea în societate. Cu numai cinci, şase decenii în urmă, acţiunea publică a liderilor unei societăţi era de altă statură. În ultimii ani s-a produs o destructurare a instituţiilor care se regăseşte în ţări de pe continentul nostru. Ajungând la termenii de libertate şi democraţie trebuie să spun că de multe ori nu se completează ci se opun. Democraţia presupune drepturi şi îndatoriri în societatea noastră. În Anglia ea presupune libertatea de a face orice cu singura condiţie de a nu jena libertatea celorlalţi, este foarte important să ajungem la un acord în ceea ce înseamnă libertatea şi cât defineşte ea democraţia. Orice formă de guvernământ poate cădea şi se poate instala în doar cinci minute, problema nu este care formă de guvernământ este mai bună ci care este legitimă”, a spus Alteţa Sa, Principele Radu al României.