Date noi despre vaccinarea prioritară a personalului din învăţământ

0
442

Ministerul Educației a transmis către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) datele necesare demarării activității de vaccinare prioritară a personalului din învățământ în centre dedicate (prin organizarea de echipe mobile). S-a comunicat către CNCVA următoarea situaţie: necesarul de doze de vaccin, defalcat pe categorii de vârstă și județe; lista celor 42 de locații destinate procesului de vaccinare a personalului din învățământul preuniversitar (personal din creșe și grădinițe, personalul didactic din învățământul primar, gimnazial, liceal), precum și lista persoanelor de contact responsabile (inspectori școlari generali); lista celor 20 de locații, pe fiecare centru universitar, destinate procesului de vaccinare a personalului didactic din învățământul universitar și persoanele de contact responsabile. Numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta sub 55 de ani este de 44.324, iar numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 55 de ani este de 15.622.