Pană de curent la Spitalul Judeţean din Craiova

0
384

O pană de curent a afectat, ieri după-amiază, activitatea celei mai mari unităţi sanitare din Oltenia. Reprezentanţii Spitalului Judeţean din Craiova au precizat că în acel moment în blocurile operatorii nu se afla nimeni, programul operator fiind până la ora 14.00. Ulterior se operează doar urgenţele şi nu a fost niciun asemenea caz.

În plus, potrivit managerului Spitalului Judeţean din Craiova, dr. Bogdan Fănuţă, într-o astfel de situaţie sălile de operaţie nu pot fi afectate decât preţ de câteva secunde, până în momentul în care intră în funcţiune generatorul unităţii medicale. „Generatorul a intrat în funcţiune. Nu a fost nicio problemă. Însă acesta nu asigură curent electric pentru întreg spitalul, ci doar pentru Terapie Intensivă, sălile de operaţie şi alte câteva sectoare. Există o perioadă de timp de 7-8 secunde până intră în funcţiune”, a declarat dr. Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Reprezentanţii unităţii medicale au precizat că alimentarea cu energie electrică a fost oprită pentru aproximativ 30 de minute, timp în care toţi pacienţii au fost în afara oricărui pericol. Atât cei din clinica ATI, cât şi cei din Unitatea de Primiri Urgenţe au fost ventilaţi în condiţii normale.